Blogul autoarei: https://gabrielateodora.wordpress.com

Sâmbăta trecută a început cu mișcări în slow motion și ochi mijiți de la somn și soare. Am luat micul dejun, m-am pregătit, mi-am pus paltonul negru, cu volane ample la bază și strâns în talie cu un cordon, pălăria în dungi colorate și am plecat.

M-am oprit la Universitate și m-am uitat dezolată în stânga la Facultatea de Istorie decorată cu graffiti și în dreapta la un târg de Crăciun under construction. Am trecut prin pasaj spre Spitalul Colțea și apoi am coborât spre Unirii. Soarele surprinzător de darnic în luna decembrie se reflecta în ferestre și lumina orbitor bulevardul, dar frigul mă făcea să îmi retrag mâinile tot mai adânc în mânecile paltonului.

Înainte de Cocor, am făcut stânga pe Str. Bărăției și m-am oprit la nr. 33. Dincolo de fereastra înaltă, m-a văzut Dan Milu și, cum am deschis ușa cafenelei, s-a ridicat să mă întâmpine cu zâmbet și energie: „Ce pălărie frumoasă! Trebuie să îți fac o fotografie!” Nu am apucat să spun nimic, pentru că într-o clipă a pus mâna pe telefon, apoi pe umerii mei, m-a rotit spre lumină: „Privirea mai sus. Nu vreau să ai umbre.”

Nimic nu mi-ar putea umbri privirea într-un loc cu o lumină caldă și o atmosferă plăcută. Când intri la Milu Café te simți ca și cum ai merge în vizită la un prieten care te primește cu brațele deschise în sufragerie. Spațiul este restrâns: o cameră cu măsuțe, scaune de tot felul, două fotolii la fereastră, o canapea, covor cu medalion, bibliotecă cu cărți, colecție de bibelouri și multe feluri de cafea.

Am ales Flat White. L-am întrebat pe Dan dacă aș putea să mă uit cum o prepară. A făcut ochii mari: „Am o idee mai bună!” M-a invitat în spatele espressorului să îmi pregătesc singură ceașca de cafea. „Cum ai vrea să fie cafeaua? Mai intensă, mai puțin intensă? Mai aromată?”, m-a întreabat. Am ales Guatemala Finca Villaure. „Și acum ia lingura lungă de lemn și cântărește 16g.” Am luat paharul cu cafea, am luat lingura, dar îmi tremurau mâinile și păhărelul mic în care trebuia să cântăresc părea și mai mic!

Am luat portafiltrul, am pus cafeaua și Dan mi-a arătat cum să o așez uniform cu tamperul. Următorul pas era să fixez portafiltrul în espressor, dar atunci mâinile mele de copil au fost dublate de mâinile lui Dan, puternice, pricepute. Apoi, am ales ceașca, am învârtit de o manetă pentru câteva secunde și am setat presiunea la 8.8. După preinfuzie a început să curgă cafeaua: dintr-un maro închis s-a schimbat în auriu. Dan s-a ocupat mai departe de pregătirea laptelui cu o textură cremoasă.

Am bătut din palme fericită: iată prima mea ceașcă de cafea! „Acum gustă!”, m-a îndemnat. „Hmm, bună!” Ne-am așezat la fereastră, dar Dan nu avea cafea, așa că am reluat toate etapele. Venise rândul meu să îl întreb: „Și cum ai vrea să fie cafeaua? Mai intensă? Mai aromată?…” Însă, la Milu Café mai puteți găsi diverse sortimente de ceai, bere de ghimbir, limonadă cu trandafiri și biscuiți sau altele de ronțăit.

Deschiderea cafenelei a avut de-a face cu un bucketlist. Dan și-a dorit să facă ceva care să-i placă și am observat grija lui pentru oamenii care îi trec pragul, dar și entuziasmul când un domn l-a întrebat ce mai face: „48% bine, iar restul foarte bine”, a răspuns. În București, a găsit multe locuri cu cafea bună, dar într-un ambient rece, cu design minimalist, așa că s-a gândit să creeze un spațiu diferit. De fapt, Dan este fotograf, dar pasiunea pentru fotografie a scăzut în intensitate: un fel de „preinfuzie” în relațiie cu oamenii cărora le face portrete în cafenea și de care se apropie până devin prieteni.

Cel mai greu i-a fost să aleagă numele. Își dorea să fie ușor de pronunțat atât pentru români, cât și pentru străini. În același timp, dacă toate elementele care compun cafeneaua pot fi schimbate, totuși numele va rămâne același: Milu, numele lui de familie.

În timp ce oamenii intrau și ieșeau, unii mai rapizi, alții mai domoli, iar Dan le pregătea cafea, mă uitam pe fereastră ca la un film în desfășurare. De cealaltă parte a străzii, un perete cu graffiti și semnături era fundalul static pe care se derulau imaginile trecătorilor: un bărbat cu un brad verde, înalt, strâns într-o plasă, câțiva turiști cu părul alb și nasul roșu de la frig, două fetițe care s-au oprit și mi-au făcut cu mâna.

Când mi-am întors privirea în sufragerie, domnul din stânga mea zâmbea și i-am spus: „Sunt prea mici ca să bea cafea.” Însă, m-a contrazis cu politețe: „Nu chiar. Nouă, în Italia, ne dădea să gustăm cafea încă de la 4 ani.” S-a întors Dan la fereastră, mijlociu de statură, robust, cu barbă și cu șorțul bleumarin, atârnat de gât și legat la spate.

Fiecare zi este altfel la cafenea, dar Dan a fost impresionat în special de două vizite: un blogger străin i-a spus că a băut o cafea așa cum băuse în Australia, iar un degustător de cafea i-a dat nota 8-9. Pentru a ajunge la 10, a primit din partea lui mostre de cafea de 500 euro și câteva specificații pentru preparare: „Atunci a ieșit o cafea grozavă!”

Am vrut să aflu mai multe despre obiectele decorative: colecția de bibelouri și expoziția de tablouri. Prieteni din toată Europa i-au trimis diverse cadouri, dar preferatele lui sunt două bibelouri: un câine și o pisică făcute din hârtie lăcuită. Ele provin din Anglia și povestea spune că englezii și-au confecționat obiecte care să înveselească decorul după perioada războiului. Cât despre tablouri, cafeneaua găzduiește expoziții cu vânzare pentru tinerii artiști care nu își pot prezenta lucrările în alte medii.

Milu Café este un loc unde voi reveni cu drag. „Tu ai un loc preferat în București?”, l-am întrebat. „Calea Victoriei. Îmi place să mă plimb dimineața, când nu este aglomerat, și să îmi creez propriile povești în minte.” Ceea ce am făcut și eu când am plecat de la cafenea.

Fotografii: Dan Milu