Voluntarii BDB vor face valuri la Swimathon!

Swimathon

Pe 6 iulie, o echipă de voluntari ai ziarului „Bună dimineața, București!“ va lua în piept provocarea propusă de Swimathon. Le mulțumim frumos acestor oameni inimoși care, pe lângă contribuția lor constantă la ziar, au decis să asigure continuitatea acestuia încercând să înoate cât mai multe lungimi de bazin într-un interval de 50 de minute.

Noi, cei din redacția ziarului, vom fi cu siguranță acolo să îi încurajăm pe eroii noștri, alături de ceilalți voluntari și de colaboratori.

De 60.000 de ori „Bună dimineața!”

Asociația „Bună Dimineața, București!” participă la Swimathon cu proiectul De 60.000 de ori „Bună Dimineața!”, care urmărește să asigure finanțarea tiparului pentru șase numere ale ziarului (septembrie 2013 – februarie 2014). Aceste șase numere reprezintă, la un tiraj lunar de 10.000 de exemplare, 60.000 de ziare distribuite gratuit către tot atâția bucureșteni.

Căutăm suporteri pentru Voluntarii BDB!

Pentru a vă spune în continuare „Bună dimineața!“ în fiecare lună, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. Fie că veniți la bazin ca să ne încurajați echipa de înotători, fie că vă alăturați grupului de suporteri sprijinindu-ne cauza cu o donație, fiți siguri că puteți face o diferență.

Un suporter poate alege să ofere o sumă pentru fiecare lungime de bazin înotată de Voluntarii BDB sau să plătească o sumă fixă pentru întreaga evoluție a echipei pe parcursul evenimentului.

Dacă v-am convins, și doriți să ne susțineți echipa, completați formularul de înscriere pentru Susținători. Nu uitați să selectați din listă echipa “Voluntarii Bună Dimineața, București!“.

La solicitare, persoanele juridice pot încheia un contract de sponsorizare.

Susține echipa!

 

Eroii noștri

Haideți să îi cunoașteți pe eroii noștri: Ana, Ursula, Cristina, Mircea și Raluca.

Ei sunt echipa „Voluntarii Bună Dimineața, București!”. Aici făceau planul pentru sesiunile de antrenament.
Pe 6 iulie vor face valuri la Swimathon pentru cât mai multe numere ale ziarului Bună dimineața, București!

Vă așteptăm să-i susțineți!

 

Ana

Ana

„Voi înota la Swimathon Bucuresti pentru că vreau să susțin acest proiect care trăiește din pasiunea și ambiția unui număr mic de oameni, dar ajunge aproape în fiecare lună la 10.000 de bucureșteni.”

Faceți cunoștință cu Ana Iulia. Are 25 de ani, este cetățean al Bucureștiului și voluntar al proiectului „Bună Dimineața, București!”. Îi plac plimbările prin oraș, teatrul, fotografia, sporturile – face înot, snowboard, tir cu arcul și, mai nou, escaladă. Ana e fotograf colaborator al ziarului, dar o puteți întâlni și pe stradă, unde vă spune în fiecare lună „Bună dimineața!” și vă oferă un exemplar al ziarului.

„De ce „Bună Dimineața, București!”?„Pentru că sunt locuitor al Bucureștiului și vreau ca toți să descopere acest oraș, respectându-l și prețuindu-l. Pentru că vreau ca locuitorii să fie mai activi, să dorească să se informeze și să se implice. Pentru ca vreau să prețuim comunitatea și să reînviem spiritual civic. De ce BDB? Pentru că acest proiect exact asta își propune. Pentru că bucureștenii merită mai mult.

De ce Swimathon? Pentru că este o platformă de strângere de fonduri care are la bază o idee comună cu „Bună Dimineața, București”, aceea de a aduce împreună oamenii, de a forma o comunitate. Îmi place de asemenea ideea de a depune un efort pentru donații.”

 

Cristina

Cristina

„Voi înota la Swimathon pentru că îmi vreau orașul înapoi. „Bună Dimineața, București!” reprezintă pentru mine șansa de a-l recăpăta, împreună cu bucureștenii lui adevărați, pe care acest ziar îi poate trezi din starea de apatie, dezinteres și negativism, arătându-le că încă pot face ceva pentru orașul lor și că încă există oameni care o fac.”

Faceți cunoștință cu Cristina. Are 44 de ani, îi plac călătoriile, sportul, teatrul, opera și cărțile. Scrie poezii. Cristina e voluntar și colaborator al ziarului; sigur ați întâlnit-o și pe ea la metrou sau în parcuri, unde cu un zâmbet plin de optimism vă spune, chiar și după-amiaza: “Bună Dimineața, București!”.

 

Ursula

Ursula

„Bucureștiul este orașul unde am ales să locuiesc. Înot pentru „Bună Dimineața, București!” fiindcă acest ziar îmi dă o altă perspectivă și idei noi despre acest oraș minunat și mi-aș dori să îl mai citesc mulți ani de-acum încolo.”

Ursula este elvețiancă, are 30 ani și este asistent social. A venit în România în urmă cu un an și jumătate. Îi place în București. Îi place să se plimbe pe jos sau cu bicicleta printre blocuri pentru că mereu găsește câte ceva interesant sau un colț frumos de București. Îi plac românii, veselia lor, potențialul românilor și al României, bluzele tradiționale; îi place mișcarea din jurul lui Nicușor Dan, îi plac 98% dintre maidanezi, îi place că aici avem iarnă și vară adevărate. Probabil că o știți deja din paginile ziarului, iar dacă nu, mergeți degrabă și citiți, ea scrie rubrica „Cu ochi străini”.

 

Mircea

Mircea

„Pentru ca ziarul să apară la timp și pentru o vreme îndelungată, înot pentru „Bună Dimineața, București!” în cadrul Swimathon București 2013.”

Mircea are 29 de ani, este administrator de rețea la o companie de IT și voluntar de bază al „Bună Dimineața, București!” – unul dintre cei mai constanți; l-ați întâlnit și pe el prin oraș, cu ziare proaspete în mână. Îi place muzica, voleiul, tenisul, înotul, fotografia, filmele. Îi place să citească și să cunoască locuri noi.

„Ce m-a determinat sa particip la Swimathon? Îmi place ideea care stă la baza acestui eveniment: oricine poate sprijini o cauză cu o sumă fixă sau variabilă (în funcție de performanță); importantă nu este suma, ci faptul că tu, prin gestul tău, poți acorda o șansă unor idei bune. Într-o lume tot mai egoistă, în care trecem grăbiți pe lângă orice, ar trebui să reușim să rupem puțin timp și pentru lucrurile bune. Fiecare dintre noi poate schimba ceva în jurul lui. Susține echipa Voluntarii Bună Dimineața, București!

Cine este „Bună Dimineața, București!”? O să răspund cu expresia unei persoane dragi mie: „Sunt niște oameni frumoși”. Niște oameni care reușesc un lucru formidabil: să își facă timp să editeze lună de lună acest ziar, care este tipărit în 10000 de exemplare pe care tot ei le distribuite, gratuit, către 10000 de bucureșteni. În plus, au o energie pozitivă molipsitoare și reușesc de fiecare dată să îmi schimbe starea de spirit.”

 

Raluca

Raluca

„Eu am ales să înot pentru „Bună Dimineața, București!” pentru că îmi doresc ca ziarul acesta să ajungă la cât mai mulți dintre voi!”

Raluca are 37 ani și este de profesie arhitect. Îi place să meargă cu bicicleta, să vadă și să afle lucruri noi, să stea în natură, să înoate. În puținul timp liber pe care îl are încearcă să ajute la transformarea Bucureștiului într-un loc mai frumos și mai prietenos.

„Îmi place să mă plimb pe străzile cu case vechi din București, cred că au un farmec unic. Sunt și aspecte din oraș care îmi displac, dar cred că acestea pot fi ameliorate dacă exista voință pentru asta. Cred că, prin informațiile furnizate, “Buna Dimineața, București!” contribuie la această transformare, în primul rand la fiecare dintre noi. Asta va transforma orașul cu siguranță, pentru că frumusețea pornește din interior”

 

Pregătiri

Echipa noastră își ia provocarea foarte în serios! Îi puteți vedea mai jos, la primele două antrenamente. Astă-seară, 4 iulie, la Bazinul Dinamo, vor avea un nou antrenament, de această dată cronometrat.

Voluntarii BDB - Antrenament #2

Foto: Răzvan Bănică

 

Cei 5 înotători au devenit 6! Ieri, 4 iulie, li s-a alăturat și Cosmina. Mâine vor sări în apă pentru cât mai multe ziare distribuite gratuit bucureștenilor!

 

Cosmina

Cosmina

„Înot pentru „Bună Dimineața, București!” pentru că îmi pasă. Un spirit comunitar sănătos se construiește pe respect, încredere și convingerea că gestul tău mic contează.

Am 39 de ani, de 21 trăiesc și respir în București. Vreme îndelungată, n-am apucat să vad ce se ascunde sub praful gros. De un an mi-am propus să-l aud cum respira în fiecare dimineață, să-l simt cum își trăiește fiecare anotimp, să-i număr florile, firele de iarba, să-i mângâi culorile, să-i privesc cerul, să-i miros ploaia, să-i ascult muzica și vocea. Bucureștiul trăiește în fiecare dintre noi, cu trecutul, prezentul și viitorul lui.”

 

Ziua Z

Mâine, 6 iulie, la ora 10:00, se va da startul primei curse din cadrul Swimathon București. Noi vom fi acolo de la început să îi aplaudăm pe toți concurenții.

Eroii noștri vor sări în apă la ora 12:00, oră la care vă invităm și pe dumneavoastră să veniți să îi încurajați. Vă așteptăm cu drag!

„Pentru a vă spune în continuare „Bună dimineața!“ în fiecare lună, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. Înotăm pentru București și bucureșteni. Înotăm pentru 60.000 de ziare distribuite gratuit către tot atâția oameni.”

Susține echipa: Voluntarii Bună Dimineața, București!

Dacă doriți să ne susțineți echipa, completați formularul de înscriere pentru Susținători. Nu uitați să selectați din listă echipa “Voluntarii Bună Dimineața, București!“.

Se mai pot face donații și mâine, în timpul evenimentului.

 

Campionii, campionii, ole, ole, ole!

Și a sosit și ziua cea mare… După mai bine de două ore de soare necruțător, echipa noastră a luat startul în jurul orei 12:30, de pe culoarul 8.

Pe parcursul celor 50 de minute, Voluntarii „Bună Dimineața, București!” au reușit performanța de a înota 46 de bazine! Nu au urcat pe podium, dar ei sunt campionii noștri! Le mulțumim frumos, încă o dată. Haideți să îi aplaudăm pentru efortul depus!

Campionii

Foto: Răzvan Bănică, Dan Ghiță și Bogdan Franovici

Mulțumim celor care au venit la bazin și au încurajat echipa pe toată durata cursei. Pe parcursul ultimelor lungimi de bazin, galeria BDB a însoțit-o literalmente, cu aplauze și urale, pe Ursula, cea care a încheiat cursa pentru echipa noastră.

Nu în ultimul rând, mulțumim susținătorilor care au donat pentru proiectul nostru. Aceștia sunt: Ioana Simionescu, Viorel Gabriel Halmagyi, Cristian Popescu, Dumitru Dobrev, Anca Titorov și încă 14 persoane care au ales să își păstreze anonimatul.

Organizatorii ne anunță că se mai pot face donații prin platforma Swimathon până la sfârșitul lunii iulie. Dacă doriți să ne susțineți echipa, completați formularul de înscriere pentru Susținători. Nu uitați să selectați din listă echipa “Voluntarii Bună Dimineața, București!“.