Marți seară (22 ianuarie), la ora ceaiului, la Cărturești s-a adunat lume multă, dar lume bună. Domnii Neagu Djuvara, Șerban Sturdza și Stelian Tănase, alături de gazda evenimentului, domnul Gabriel Basarabescu, ne-au condus, cu umor și erudiție, într-o călătorie palpitantă prin istorie, prin Bucureștiul vechi, dincolo de zidurile fostului hotel Concordia. Alături de gazetari, istorici, arhitecți, constructori, studenți și nu numai, la conferință au participat și ministrul culturii, domnul Daniel Barbu, și Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul și candidat independent la postul de primar în 2012.
În clădirea hotelului Concordia, aflată pe strada Germană (devenită mai apoi Smârdan), la numărul 39, în seara zilei de 23 ianuarie 1859, a fost hotărâtă dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești și al Moldovei. Detaliile momentului sunt foarte interesante, fiind o demonstrație de geniu politic cu care este firesc să ne mândrim. Trebuie să-l auzi pe profesorul Djuvara povestind amănunte de culise ale vremii și sigur o să vă treacă fiori. Nouă așa ni s-a întâmplat, dar nu vă speriați, sunt fiori de încântare și de emoție!
Loc în care se strângea lumea (foarte mulți străini), în care se țeseau conspirații și intrigi politice, hotel de lux după ultima modă europeană a acelor timpuri, Concordia avea un farmec special. Inaugurat în 1852, se mândrea cu cele 90 de camere, un salon de restaurant unde înalta societate se delecta cu specialități franțuzești, românești, italiene sau germane, o cafenea și o sală de biliard, fiind la vremea sa unul dintre cele mai moderne hoteluri. În afară de întâlnirile membrilor Partidei Naționale, în incinta hotelului Concordia a fost înființată în anul 1876 și „Societatea de Cultură și Solidaritate Între Studenți”.
În ciuda importanței istorice și a faptului că este una dintre cele mai vechi din București, clădirea hotelului Concordia este și astăzi în paragină, chiar în centrul vechi, iar placa comemorativă a fost acoperită. În urmă cu cinci ani, fostul hotel era locuit de mai mulți chiriași, care cum puteau, iar acum este gol, păzit de câțiva „badigarzi”. Deși se află în plin centru istoric al capitalei, această clădire cu deosebită însemnătate istorică este lăsată să se prăbușească, sub privirile nepăsătoare ale primăriilor și în interesul „rechinilor imobiliari”. Prea puțini dintre cei care trec prin zonă știu că acolo s-a aflat mai demult un hotel, încă și mai puțini cunosc semnificația locului. Tocmai astfel de clădiri, cum este hotelul Concordia, sunt cele care dau personalitatea, însemnătatea și caracterul special al zonei.
Demersul propus de distinșii vorbitori constă în regenerarea spațiului, restaurarea hotelului și reintegrarea clădirii în spațiul urban și în circuitul economic, astfel încât să redevină un loc viu și demn, cu care să ne mândrim și pe care să-l cunoască și cei care l-au uitat și cei care nu l-au cunoscut vreodată.
Ieri, 23 ianuarie 2013, la 154 de ani de la evenimentul istoric, inițiatorii proiectului de readucere la viață a hotelului unde a fost hotărâtă unirea Țării Românești cu Moldova au lansat o scrisoare deschisă adresată autorităților. Noi, cei de la Bună dimineața, București! o semnăm, vom contribui la susținerea ei și vă invităm și pe dvs. să faceți la fel. Vom reveni cu detalii despre modalitatea de semnare a scrisorii.
Ma bucur pentru aceasta initiativa, dezbatere ! Incep lucrurile sa se miste incet, incet.