La Palatul Parlamentului nu mai e aproape nimeni. Câteva zeci de oameni pleacă. Un polițist de la rutieră dă din mâini ca Michael Jackson. Dirijează. Am ajuns prea târziu aici. Dar de ce a venit lumea la Parlament? De ce s-au maimuțărit unii pe garduri? „Unirii.. ăștia-s la Unirii”, zice Cătălin. Ne regrupăm. Direcția Unirii.

În fața magazinului Unirea lumea inundă strada ca și cum ar fi pe plajă în plină vară. Polițiști de la rutieră stau drepți lângă mașini și se uită. Jandarmii sunt calmi și privesc un spectacol pentru care nu taie nimeni bilete. Lumea vine din stânga și din dreapta, centrul Bucureștiului agață orice biped, indiferent dacă stă-n Dristor, Sălăjan, Tineretului, Militari, Piața Națiunile Unite sau Victoriei.

Unii au steaguri ale României, alții vuvuzele, o tipă are un carton pe care stă scris „Fuck all your wicked corruption!” Oamenii urcă spre Cocor, iar pe ecranele gigantice apare scris, cu alb, pe un fundal negru, pixelat „Condoleanțe”. Îmi cațăr privirea pe litere, dau afară aer cald, aburii se împrăștie prin atmosferă. În fața mea un puștan de maximum 17 ani vorbește la telefon. În mâna dreaptă ține un steguleț al României. Îi spune prietenului prin celular: „Băi, sunt aici în mijloc. Nu vezi steagul? Am un steag cu România. Uită-te după el.” Și-l flutură agitat. Prietena lui poartă ochelari și în lentile văd cum i se reflectă roșul, galbenul și albastrul.

Cătălin e în stânga mea și privește înainte. Schimbăm două-trei vorbe. Lumea scandează „Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”. Cătălin aprobă mesajul și zâmbește pe sub mustăți. În seara asta am ajuns mai târziu în stradă. Lumea-i cam scindată. Sunt mai multe grupuri. Toți invocă o „revoluție”. Comparativ cu ce a fost pe 3 noiembrie, ieșirea în stradă de pe 4 are ceva diferit. Sunt oameni împărțiți și știu că diversitatea e bună dar … Aud din fața mea, de undeva de la începutul coloanei, strigăte bine organizate, scandări în linii de cor. Sună a grup bine organizat. Ăștia-s din vreo galerie. Ultrași cu voci antrenate. Am lăsat în spate magazinul Cocor și punctul de STOP e Piața Universității. Mă strecor împreună cu Cătălin la intrarea pe Bulevardul Carol, ușor înspre Piața Rosetti.

Două mașini de Poliție și un troleu care doarme. Șoferul e ieșit, fumează o țigară și privește la oamenii care strigă „Jos corupția” și „CO-LEC-TIV”. Eu aud și „Jos Parlamentul”. Lângă mașina de Poliție, doi agenți, verzui, cu „cașchete” pe capete stau cu mâinile la spate. Mă duc înspre ei.

-Bună seară (eu). Câți sunt aici dom’le?
-Nu știu. Mulți, nu vezi?
-Da … văd, dar estimativ așa…?
-Nu știu, dom’le. Suntem și noi la serviciu. Nu facem estimări aici. Zâmbește prietenos.

Îi mulțumesc și mă întorc pe petecul de iarbă. Da. Suntem revoluționari. Eu și Cătălin am reușit să ocupăm un scuar cu tot cu iarbă pe el!!!

De la știri și de la echipajele televiziunilor aflu că suntem 30.000 de oameni. Vrem să schimbăm țara noastră. Mulți se întreabă „Și cum facem asta?”. Ieri, până să luăm la rost asfaltul, unii se întrebau „Dacă i-am dat p-ăștia jos, la ce să mai ieșim acum?”

Realitatea este evident complexă. Au existat diversioniști în toată marea de oameni. Sunt persoane cu câte o portavoce care încearcă să propage mesaje. Grupul mare de oameni s-a spart în două. De la punctul de întâlnire de la Universitate unii s-au dus la Palatul Parlamentului și au luat la trântă gardurile. Alții au coborât înspre Unirii.

Ieșiți din casă dacă vă pasă! Dacă mai și știți de ce ieșiți, e absolut perfect! Eu am ieșit pentru schimbări și pentru o reformă a sistemului, care nu se rezumă la câteva demisii. Tu de ce te-ai alăturat valului de oameni? Mai stai pe gânduri?