Bucureștiul pare cuprins de tăcere și autosuficiență în timp ce la Chișinău în această toamnă protestele au crescut în frecvență și în intensitate, prefigurându-se la un moment dat o revoluție a corturilor (mai mulți protestatari, aproximativ 200, și-au instalat corturile în fața guvernului) în stradă. Toate aceste manifestații au loc chiar sub ochii românilor din dreapta Prutului.
Bucureștiul însă parcă doarme, indus de o infuzie de ignoranță și de lipsă de empatie. Până la urmă revolta, protestele, revendicările fac parte dintr-o democrație funcțională, cu instituții stabile și cu decidenți politici responsabili. Ne-am grăbi, mai ales dacă suntem tineri, să spunem că Bucureștiul trebuie să ia ca model de referință Chișinăul, având în vedere ce se întâmplă acolo de câteva luni. Ne-am grăbi să importăm curajul și solidaritatea basarabenilor, mai ales că avem și noi revoluțiile noastre neconsumate. La orice cârciumă respectabilă din București, după câteva halbe de bere, distinși meseni încep să șușotească (dacă sunt tineri își exhibă cu voce tare frustrarea istorică) despre faptul că revoluția din 1989 a fost de fapt o lovitură de stat și că avem nevoie în continuare de încă o revoluție. Deviza „Unica soluție, Înc-o revoluție!” este arhicunoscută.
În București s-au desfășurat în anii recenți mai multe marșuri unioniste, la care au participat mii de oameni.
Din punct de vedere uman nu putem să nu empatizăm cu cei ce protestează, mai ales că în Republica Moldova falia dintre politicieni și populație este mult mai adâncă decât este în România. Oamenii sunt foarte dezamăgiți de ceea ce partidele pro-europene au făcut de când au preluat puterea în 2009 de la fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Succesele sunt puține, nivelul de trai și-așa scăzut a stagnat și agenda de reforme este mare (există un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană care trebuie implementat până la ultima notă de subsol). Criza economică a Moldovei nu este doar pe hârtie, se resimte în mod automat în buzunar și în farfurie. Fluctuațiile monedei naționale (leul moldovenesc), creșterea necontrolată a prețurilor sunt doar câteva probleme economice care se observă zi de zi. UE și FMI au sistat o bună parte a finanțării alocate pentru Republica Moldova. La toate acestea se adaugă și furtul secolului, mai precis jaful unui miliard de dolari (a șasea parte din PIB-ul Moldovei) prin complicitatea unor bănci cu capital rusesc și lipsa de reacție a autorităților moldovenești pentru a rezolva această chestiune prin recuperarea banilor și pedepsirea hoților.
La începutul lunii octombrie se împlinise o lună de când se permanentizaseră protestele din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, ca urmare a manifestației din 6 septembrie a Platformei Civice Demnitate și Adevăr. Oamenii amplasaseră mai multe corturi în fața clădirii Guvernului și erau hotărâți să rămână „până la capăt”. La manifestația din 6 septembrie 2015, potrivit organizatorilor, în PMAN s-au adunat peste 100.000 de persoane. Cifrele vehiculate de autorități au oscilat însă între 40.000 și 50.000 de oameni prezenți. Atunci a fost desemnat un grup de reprezentare mandatat să negocieze cu autoritățile și a fost adoptată o rezoluție prin care era cerută demisia conducerii Republicii Moldova. În PMAN au fost instalate circa 300 de corturi, iar permanența protestului a fost asigurată de aproximativ 1.000 de oameni prezenți în piață zi și noapte.
Pe 29 noiembrie, în urmă cu câteva zile, mii de oameni au ieșit în stradă la Chișinău, ca să ceară un referendum pentru alegerea prin vot direct a președintelui țării și pentru eradicarea corupției din rândul clasei politice, oamenii cerând judecarea celor vinovați pentru dispariția unui miliard de dolari din băncile moldovene. Acesta este al șaselea protest de amploare care are loc în ultimele luni la Chișinău. Manifestații similare au avut loc și în alte localități din Republica Moldova.
Fără îndoială, basarabenii au pentru ce protesta. Protestul lor este unul anti-politică în esență, cu ramificații solide în a crește și întreține și mai mult o atitudine anti-guvernamentală (protestatarii cer demisia guvernului și a președintelui etc.). Această atitudine reclamă alegeri anticipate. Eroziunea accentuată a partidelor pro-europene aflate astăzi la guvernare este vizibilă. Situația politică ne arată o realitate usturătoare. Dacă scenariul din stradă se aplică și se va recurge la alegeri anticipate există posibilitatea ca forțele pro-rusești să domine din nou scena politică din Republica Moldova. Astăzi, în Chișinău, românii au sărbătorit 1 decembrie 1918 prin mai multe evenimente: o depunere de flori la monumentul Ștefan cel Mare, un marș unionist și construirea unei hărți uriașe a Republicii Moldova reunite cu România, într-un singur stat, proiect al organizației Tinerii Moldovei.
Situația pare simplă, mai ales pe hârtie, când discuția se realizează în termeni pragmatici și politici. Cum putem totuși să empatizăm cu cei din piață, dar în același timp să judecăm lucrurile limpede? Până la urmă învață Bucureștiul ceva de la Chișinău sau Chișinăul de la București?