În mijlocul vieții tumultuoase de pe străzile Bucureștiului, există un loc încărcat cu puternice semnificații istorice și culturale. Un loc în care emoția te copleșește și sufletul tău vibrează alături de spiritul marilor valori ale poporului român. Odată ce ai pătruns pe poartă, ești proiectat într-un univers în care sentimentele de tristețe și compasiune pălesc în fața încărcăturii de geniu adăpostite de lespezile monumentelor ce te înconjoară. Era datoria noastră de onoare să păstrăm memoria lor vie. Trebuia creat un panteon al culturii românești. Și unde altundeva mai reprezentativ decât în capitală?
Bazele acestuia au fost puse prin anul 1850. Vorbim despre cimitirul Șerban Vodă, situat pe ulița cu același nume, pe terenul grădinii baronului Barbu Bellu, pe atunci ministrul Cultelor și Justiției. Primii concesionari au fost C.A. Rosetti și Cezar Bolliac. Ironia sorții a făcut însă ca primul înhumat aici să fie chiar unul dintre copiii Rosetti. Cu timpul, cimitirul a devenit locul de veșnică odihnă pentru cei mai de seamă membri ai familiilor din societatea bucureșteană și a marilor personalități ale țării, cărora artiști consacrați le-au creat cavouri, sculpturi, altoreliefuri. Astfel, cimitirul Bellu a devenit un adevărat panteon și muzeu în aer liber, unele morminte fiind declarate de Academia Română monumente istorice și de artă.
Poarta în stil neoclasic ne deschide drumul spre capela cimitirului, vechea biserică a lui Bellu cel Bătrân, ridicată de arhitectul Alexandru Orăscu și pictată de Constantin Lecca. Însă, în 1890, ajunsă ruină, capela a fost dărâmată, iar primarul de atunci al capitalei, Pache Protopopescu, a construit o nouă capelă, în stilul catedralei din Karlsbad, pictată de Mihail Popp. În timp, pictura a fost refăcută de Dimitrie Belizarie și Arthur Verona.
Aleile ce se intersectează în unghi drept împart cimitirul în parcele (numite figuri), numerotate în șiruri succesive. Plăcuțele indicatoare, așezate la intersecția dintre alei, te pot ghida cu ușurință către cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din cimitir: Aleea Scriitorilor și Aleea Actorilor, unde-și dorm somnul de veci Eminescu, Bacovia, Caragiale, Adrian Păunescu, dar și Toma Caragiu, Vali Sterian, Dan Spătaru, Laura Stoica sau Ion Dolănescu. Prin urmare, nu te poți rătăci în orașul în care odihnesc sufletele marilor elite românești, fie că sunt personalități ale științei (Traian Vuia, Henri Coandă, prof. Gheorghe Marinescu, Alexandru Xenopol, dr. Nicolae Paulescu), politicii (Ion Protopopescu-Pake, C.A. Rosetti, Vasile Lascăr, Spiru Haret, Corneliu Coposu), arhitecturii (Ion Mincu, Gheorghe Cerchez), sculpturii (Ion Georgescu, Dimitrie Paciurea) sau altor bresle (Anghel Saligny, Tudor Vornicu, Theodor Pallady).
Aici, la Bellu, capelele impozante proiectate de arhitectul Ion Mincu, statuile, adevărate opere de artă, pietrele funerare cioplite maiestuos, gărdulețele, ușile și felinarele cu flori din fier forjat îți vorbesc despre două secole de istorie, aproape fiecare monument fiind însoțit de o poveste, fiecare detaliu având o semnificație aparte. Pe o lespede din marmură a cavoului familiei Văcărescu se poate citi numele Elenei, poeta venită, după un lung exil în Franța, să se odihnească în pace în pământ românesc. Ea, alături de marele George Enescu, înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, pot reprezenta punți de legătură între panteonurile celor două culturi.
Dacă, în trecut, inscripțiile gravate pe pietrele tombale reprezentau un prilej pentru o plimbare cu iz de romantism într-o atmosferă boemă, astăzi bucureșteanul apăsat de griji și responsabilități trece în grabă pe lângă acestea, în căutarea unui mormânt de suflet pentru comemorare sau reculegere. Este și unul dintre motivele pentru care Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) a inclus cimitirul Bellu, începând cu 2014, pe lista obiectivelor culturale participante la evenimentul anual Noaptea Albă a Muzeelor din București. Din păcate, și aici kitschul își face simțită prezența. Locul mormintelor demne este luat de cavouri cu termopane și construcții ce umbresc valori culturale și istorice.
Timpul și intemperiile pun în pericol multe dintre comorile acestui loc de reculegere și emoție artistică, ce riscă să intre în anonimat din cauza degradării. De aceea, se simte o nevoie urgentă de o atentă și competentă restaurare.