Mircea Eliade a învățat la Școala Mântuleasa. Unde e școala?

4 mai 2015

De la Observatorul Urban București am aflat că PMB organizează o dezbatere pe marginea PUZ-ului (Planului Urbanistic Zonal) pentru Str. Mântuleasa nr. 7-9, Sector 3. Ne interesează pe toți pentru că acest plan reglementează ce și cum se construiește în acest cartier istoric și pitoresc, cu un farmec aparte dat de casele și povestirile oamenilor lui.

Dezbaterea este planificată pentru data de 5 mai 2015, la ora 11:00, la sediul Primăriei Municipiului București din Splaiul Independenței nr. 291-293, Sector 6, etaj 3, în Sala de Consiliu.

Ședința este o dezbatere publică privind proiectul ce vizează amplasamentul pe care s-a aflat școala unde a învățat Mircea Eliade, în Zona Construită Protejată nr. 22 – Mântuleasa. Primăria Municipiului București vrea să acorde unui „investitor” posibilitatea de a construi un ansamblu de clădiri cu înălțimea maximă de 25 de metri, echivalentul cu aproximație al unei clădiri P+7, deși în documentație e trecut P+5. PMB nu este la prima tentativă de a aproba ridicarea unor blocuri sau clădiri de birouri cu regim de înălțime nepotrivit cu zona și cu contextul stilistic arhitectural. În 2008 a existat un proiect de P+17.

Ca simpli cetățeni avem dreptul de a participa și de a cere administrației să reconstruiască școala demolată abuziv în 2003. Deși lipsea însă era necesar, conform legii, avizul de specialitate din partea Direcției pentru Cultură a Municipiului București, Primăria Sectorului 3, condusă pe atunci de Eugen Pleșca, a demolat Școala Mântuleasa. Ar fi un minim gest de noblețe și de reparație morală ca pe terenul rămas gol de atunci să fie ridicată tot o școală! Ideal ar fi să fie reconstruită întocmai, pe baza planurilor, Școala Mântuleasa. Noi, ca bucureșteni, avem dreptul de a cere asta, pentru copiii noștri și pentru generațiile viitoare.

Școala Mântuleasa

Personajele sunt, de la stânga la dreapta: în ultimul plan, profesorul de geografie dl Ghijirighian și profesorul de tehnologie dl Jipa, în fața dânșilor, dna Măinescu, directoarea școlii la acea vreme (soția scriitorului Tudor Măinescu), dna Maria Petrini, profesoara de limba română și, fără a fi complet siguri, cea de-a doua profesoară de limba română a școlii, dna Croitoru. Rândul din față este format din elevi care tocmai absolviseră clasa a șaptea (ultima clasă pentru această școală în acel an, pentru că funcționa încă sistemul cu șapte clase primare).

Am primit pozele pe care le vedeți de la una dintre cititoarele noastre. Doamna Daniela M. ne-a trimis fotografiile din arhiva personală. Prima imagine a fost realizată la sfârșitul anului școlar, în 1963. Vedem un grup de copii și profesori, o elevă îmbrăcată în costum popular, câteva crengi din castanii din curtea școlii, uși înalte, cu stil, din lemn și câteva ghivece cu plante. Avem într-un instantaneu suficiente ingrediente pentru a reconstitui atmosfera din școala demolată abuziv și aberant.

E un strop din viața comunității în fotografia asta!

Dacă mai și citim „Cele două Mântulese” (Editura Vremea, 2009), aflăm de la autoare, Andreea Răsuceanu, care o citează pe doamna arhitect Marina Echeriu, fostă elevă a școlii de la nr. 7 pe str. Mântuleasa: „Școala era una încîntătoare. (…) Avea patru săli de clasă dispuse pe un hol central, o lumină cum eu nu am văzut în nici o altă construcție școlară, și am văzut destule în viața mea.”

Școala Mântuleasa, 1962

„Fotografie din 1962, tot de la serbarea de final de an școlar. Pe vremea aceea școala avea o echipă de dansuri populare, care câștigase câteva concursuri școlare. Fetele din fotografie, îmbrăcate în costume populare făceau parte din această echipă, iar doamna din mijloc cred că era profesoara de sport, care se ocupa și de echipa de dansuri. Costumele fuseseră cusute de mână de fetele din școală (ajutate probabil și de mamele sau bunicile lor).”

Un comentariu

  1. 19 aprilie 2017 at 08:12

    foarte frumoase pozele…

Lasă un răspuns către imprimanta etichete Anulează răspuns

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.