Dacă nu deschideam Facebook-ul astăzi nu vedeam că Senatul chiar nu s-a schimbat. În fond, de ce s-ar schimba? Nu-i presează nimeni. Când lucrurile-ți merg bine pui coada pe spinare și stai cât de relaxat poți. Senatul României respinge cererea Direcției Naționale Anticorupție pentru începerea urmăririi penale în cazul senatorului Dan Șova. Un episod stricat care tot rulează prin peisajul politico-mediatic din România.

Asemănător cu Șova, cazul Vosganian e tras la indigo. Tot Senatul și tot senatorii aleși de tine și de mine au închis din ochi blocând câteva arestări pentru presupuși ,,apărători” ai democrației din țara noastră.

„Mai lăsați-mă cu Constituția!” – Florina Jipa, senator

Un pic mai în spate de Universitate, trei mașini de la Poliția Rutieră staționează în apropierea stației de autobuz din zonă. O dubă de jandarmi doarme la întuneric, pe scaunul șoferului un ins butonează telefonul. Cu degetul mare dă tare pe scrolling să vadă ce se mai întâmplă pe Facebook sau câte Like-uri a mai primit. Aproape de ultima linie de protestatari, doi polițiști de sector se fac că patrulează. Au fețele plictisite și abia mai pășesc.

Dacă s-au plimbat mult astăzi, tălpile probabil că-s deja destul de tocite. Unul dintre ei se uită înspre fântâna de la Universitate. Circa 150 de persoane scandează ,,Dan ș-o va lua!” plus alte lozinci referitoare la partide politice și bălăcăreli cu ținte drept politicieni.

Unul dintre sticleți scoate o stație. Își aranjează basca și se scarpină ușor pe dos. ,,Sunt cam 150. E liniște oricum, lumea e calmă”. După cârâitul specific, ca-n filme, polițistul completează cu un zâmbet și ,,Da dă-i în p..a mea”. Îmi aprind o țigară și sprijin rastelul de biciclete. Afară-i destul de rece. Dinspre stradă un pâlc de jandarmi discută despre vremuri bune când ,,l-am bătut p-ăla de nu mai știa de capul lui”.

Râsete în surdină și sunet de bocanci negri pe asfalt. Mă uit în jur și văd lume cu vârste diferite. Unii de seama mea, câțiva, dar puțini, mai în vârstă, oameni normali, unii gură-cască și o mână de studenți. Trec agale și belesc ochii la cercul ce s-a format în jurul unui tip cu portavoce.

La treizeci de metri în față, un steag al României ancorat de un băț din plastic albăstrui, are în frunte un licurici. Clipocește de fiecare dată când mânuitorul său mișcă steagul când stânga, când dreapta. O goarnă ca de pe stadion sună. ,,Jos cu Băsescu băăăăă!” și râde haotic.

Tema principală e Șova. Dan Șova, senatorul ,,miruit” de colega de partid și apărat de confrații din Senat. Lumea a ieșit în stradă să-și dea cu părerea cum știe ea mai bine: demonstrând pașnic și scandând mesaje cu tâlc.

,,Nu știu frate… dar nu-i normal unora să le dai imunitate și să știe că orice ar face n-ai cum să îi bagi la zdup. Păi zi și tu, e normal așa ceva?”. E clar că nu-i normal, dar asta-i o părere personală. Merg mai în față. Am rămas fără țigări. ,,Imunitatea e un privilegiu de care se bucură mai marii ăștia din Parlament. Dacă aș avea și eu imunitate normal că m-ar durea în paișpe’ de cât de tare vrea DNA-ul să mă gâdile la pipotă”. Îi dau dreptate. Dacă știi că ești intangibil intri ca un cuțit în orice brânză vrei tu.

O cucoană spune că în câteva piețe din Timișoara și Cluj se cântă imnul. Râde unul când aude asta. ,,De ce râzi?”. Se uită cu ochii pieziș la fața mea. ,,Păi cum frate să cânți imnul? Ce-i asta, revoluție?”. Dacă ne-am revoluționa un pic poate că ar prinde bine. Măcar așa am fi mai mulți din ăștia care cunoaștem versurile lui Andrei Mureșanu.