Paul a plecat prin ‘98 din Statele Unite pentru un masterat de doi ani în România – țara unde s-a născut tatăl său. În timpul masteratului la București a cunoscut-o însă pe cea care avea să-i devină soție și de-atunci a rămas aici. Și-a făcut chiar și buletin românesc, lucru care i-a lăsat cu gura căscată pe polițiștii de la evidența populației, care nu mai văzuseră până atunci buletin cu mențiunea „născut în California, SUA“.
La câțiva ani după ce s-au căsătorit, Paul și soția lui și-au făcut un credit și au cumpărat un apartament într-o vilă interbelică de pe strada Mântuleasa. Doar că n-au avut parte prea mult timp de frumusețea ei, căci, curând, la câțiva centimetri distanță de ea a început să se construiască un bloc de șapte etaje. Fără avizul obligatoriu al Ministerului Culturii, pentru că vorbim de o zonă protejată. Paul și vecinii lui s-au enervat și au mers în instanță, pentru că noua clădire le lua lumina naturală, era mult prea înaltă pentru zona respectivă, încălcând normele de urbanism, și ocupa practic toată curtea, dintr-un perete în altul al caselor vecine. Bașca faptul că tavanul apartamentului lui Paul a fost găurit în vreo douăzeci de locuri de diversele materiale de construcție căzute de la blocul vecin. Au câștigat ei definitiv și irevocabil procesul de anulare a autorizației de construire, dar între timp Paul le poate arăta celor doi copii ai lui minunata priveliște oferită de un zid din beton.
Presa a tot scris despre blocul de pe Mântuleasa, dar cui să-i pese? Blocul e acolo și va rămâne măcar o vreme, pentru că fostul primar al sectorului 3 a avut grijă să blindeze rechinul imobiliar cu o nouă autorizație de construcție ilegală, care trebuie contestată civilizat în instanță, că doar nu suntem în junglă, să ne facem singuri dreptate!
O altă parte a poveștii noastre, stimate cititor, este aceasta: în ultimii cinci ani, Paul a coordonat cel mai amplu program de informatizare a bibliotecilor publice din România, în cadrul programului Biblionet, finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates. De fapt, a făcut o treabă atât de bună, încât Comisia Europeană l-a declarat „Campionul digital“ al României în anul 2012. Proiectul acesta se termină în curând, iar Paul și ai lui vor avea probabil de ales între a rămâne în România, în casa cu vedere la zid, și a se întoarce în țara în care s-a născut.
Puneți-vă în locul lui Paul: dumneavoastră ce ați face?
Ne tot plângem că românii nu se întorc în țară. Dar oare câți s-au întors și au plecat înapoi pentru că nu au avut loc aici? Câtor dintre ei li s-a râs în nas, cu toate diplomele lor străine? Câți au trebuit să ducă lupte absurde pentru lucruri care erau ale lor sau li se cuveneau pe drept?
Avem acum o situație care ar fi hilară, dacă n-ar fi de-a dreptul rușinoasă. Campionului digital al României, care face cam cât un ambasador (dacă nu credeți, căutați pe internet întâlnirea dintre comisarul european Neelie Kroes și Paul-Andre Baran, publicată pe blogul personal al doamnei Kroes), nu poate sta de câțiva ani în casa lui din cauza unui rechin care are niște afaceri imobiliare de făcut (îmi pare rău să vă distrug iluziile, dragi microbiști, dar „România liberă“ spune că rechinul se numește Miodrag Belodedici). Dar iată, legea urbanismului nu-l poate proteja pe campion, pentru că un primar preferă rechinii.
