Bună dimineața!
V-ați făcut planuri pentru weekendul acesta? Indiferent care ar fi răspunsul, dacă nu ați reușit încă să treceți pragul târgului de carte Kilipirim, aflați că mai aveți o șansă azi și mâine, între orele 10:00 și 22:00. Anul acesta organizatorii oferă un nou spațiu de desfășurare, aproape de kilometrul 0. Este vorba de Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călărași. Intrarea este liberă!
Aflat la cea de-a X-a ediție, târgul și-a câștigat notorietatea de-a lungul timpului prin varietatea ofertelor editoriale la prețuri reduse. Lucrul a fost confirmat și zilele trecute, atunci când o parte dintre iubitorii de lectură și-au îmbogățit colecțiile cu diverse titluri ale unor autori celebri precum Joyce, Hemingway, Faulkner sau Dostoievski, însă marea surpriză rămâne una dintre cărțiile scriitorului francez Patrick Modiano (laureat al premiului Nobel pentru literatură în 2014). Un chilipir!
Iar dacă încă nu v-am convins, trebuie să vă spunem că evenimentul se desfășoară în paralel cu „Festivalul de spiritualitate și terapii complementare”, în cadrul căruia vizitatorii pot descoperi serviciile cabinetelor de terapie sau pot participa la diferite conferințe și workshopuri organizate pe tot parcursul zilei.
Kilipirim, târgul de carte cu discount, este negreșit locul de unde nu aveți cum să plecați altfel decât cu zâmbetul pe buze și cu multe cărți în traistă!