De fapt, de drept

Copacii și legea scrisă

copac_toaletat

Cadrul legal în care activitățile de toaletare a copacilor aflați în spații verzi este stabilit în principal de Legea nr. 24 din 15/01/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și de Norma tehnică din 17/05/2010 pentru elaborarea Registrului local al spațiilor verzi din intravilanul localităților (Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 03/06/2010).

Scopul declarat al Legii nr. 24/2007 este asigurarea calității factorilor de mediu și a stării de sănătate a populației, actul normativ prevăzând o serie de reglementări pentru lucrările la spațiile verzi, inclusiv pentru tăierea și toaletarea arborilor din mediul urban.

Pentru protecția și conservarea spațiilor verzi, persoanele fizice și persoanele juridice au, printre altele, obligația de a nu produce tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, deteriorări ale aranjamentelor florale și ale gazonului, distrugeri ale mușuroaielor naturale, cuiburilor de păsări și adăposturilor de animale, ale construcțiilor și instalațiilor utilitare și ornamentale existente pe spațiile verzi. Lucrările de tăiere și toaletare a arborilor intră în sfera administrării spațiilor verzi. Autoritățile administrației publice locale sunt cele care au dreptul și obligația de a administra spațiile verzi publice, pe cheltuiala lor, angajând servicii prin achiziție publică, de regulă sub forma unor acorduri-cadru.

Răspunderea pentru siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare revine proprietarilor și administratorilor de spații verzi.

Legea interzice expres ca în cazul arborilor ornamentali (tei, salcâm, castan, arțar, mesteacăn, stejar) plantați pe spațiile verzi din domeniul public, precum și al celor plantați în aliniamente în lungul bulevardelor și străzilor din zonele urbane și rurale, să se facă intervenții cu tăieri în coroana acestora, sancțiunea pentru încălcarea acestei obligații fiind amenda contravențională de la 20.000 la 40.000 de lei pentru persoanele fizice. Excepția o reprezintă lucrările de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranța traficului pietonal și rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum și a celor de pe traseul rețelelor aeriene.

Cetățenii pot contacta serviciile de specialitate din cadrul primăriilor de sector pentru sesizări în privința tăierilor și/sau toaletarea arborilor, fie individual, fie prin intermediul asociațiilor de proprietari. În urma obținerii avizelor de la Primăria Municipiului București, aceste lucrări vor fi executate conform documentațiilor și avizelor.

Începând cu 03.06.2010, autoritățile locale sunt obligate să țină și să organizeze Registrul local al spațiilor verzi din intravilanul localităților. Rostul acestui registru este de a contribui la o bună gestionare a potențialului spațiilor verzi, asigurând crearea unui sistem de monitorizare a acestora și a terenurilor degradate ce pot fi recuperate ca spații verzi, în vederea asigurării calității factorilor de mediu și stării de sănătate a populației.

Foto: Ana Galbenu

3 comentarii

  1. gabi
    24 mai 2016 at 19:36

    Buna seara, avem in fata blocului un frasin, un tei si alti cativa copaci, unii ajungand la etajele 3-4.
    Vis a vis de noi administratia spatiilor verzi a inceput “toaletarea” copacilor, pe care ii ciopartesc de-a dreptul.
    Din experienta anilor precedenti,am observat ca multi dintre acesti copaci se usuca intr-un an sau 2.
    Intrebarea e cum putem sa-i oprim pe acesti “administratori”?
    Multumesc

    • sp
      13 noiembrie 2017 at 19:10

      Si noi avem exact aceeasi problema. Ati reusit sa faceti ceva?

      • 15 noiembrie 2017 at 10:54

        Buna ziua, n-am reusit pt ca n-am incercat. N-am avut timp si am lasat-o balta.

Lasă un răspuns către Gabi Geller Anulează răspuns

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.