Nu cine trăiește mult știe multe, ci acela care umblă mult învață multe. Și ca să poți călători ce e mai trebuincios decât o pereche trainică de încălțări?

Doar cu o mișcare secretă și cu o pereche de pantofi fermecați a pornit Dorothy către vrăjitorul din Oz. Pentru un drum lung, cu peripeții și cu întâlniri surprinzătoare, pantofii au nevoie de reparații și de îngrijiri, așa că, înainte de a pleca în călătorie, ar fi minunat să cerem sfatul unui cizmar.

Pe o străduță din labirintul bucureștean se află un atelier de cizmărie cu o ușă transparentă, dincolo de care un domn blajin stă aplecat peste masa de lucru. Un scaun pentru vizitatori, o treaptă de coborât și încălțăminte peste tot – pantofi eleganți, cizme de iarnă, tocuri înalte, talpă ortopedică, vârf rotund, piele întoarsă, lac, negru, maro, bej. Fiecare pereche cunoaște un personaj, un drum și a învățat un mers – apăsat, nervos, începător, timid, domnișoresc, încrezător.

Povestea domnului Ioan Marcel Petrariu începe cu un anunț în ziar și cu o călătorie. După ce a terminat clasa a IX-a într-o zonă rurală, liniștită, din județul Suceava, a luat trenul către tumultuosul București, alături de un prieten din liceu, în căutarea unei meserii despre care a citit în anunț. A urmat o școală de ucenici, și apoi s-a înscris într-o brigadă condusă de doi instructori, unde a învățat ce înseamnă cizmărie. Cu multă răbdare, atenție, îndemânare, economii și împrumuturi, domnul Petrariu a reușit să cumpere o casă, iar un colțișor i l-a dedicat cizmăriei. Deși a lucrat îndeosebi încălțăminte în serie, privește totuși cu admirație perechile de pantofi creați pe comandă, care înnobilează o gleznă subțire, ascund un defect fizic sau se mulează perfect pe talpa purtătorului.

Cea mai plăcută apariție în atelierul său a fost o grupă de preșcolari, care au venit să afle amănunte despre cizmar și puterile sale magice, cu ajutorul cărora repară orice fel de încălțăminte. Acesta le povestește cu tristețe că cizmarii sunt „pe cale de dispariție“, iar un copil face ochii mari și îi răspunde: „La fel ca urșii polari?“. Mai mult de atât, domnul Petrariu le transmite celor mici și celor mari un gând despre generozitate: „Îi ajut pe oameni prin ceea ce fac, iar ei mă ajută pe mine“.

Dorothy caută drumul de întoarcere spre Kansas, copiii își lustruiesc ghetuțele în așteptarea lui Moș Nicolae, poștașii străbat drumurile în lung și-n lat, pentru a însoți veștile și cadourile, dansatorii învață o nouă coregrafie, dar, indiferent de ocupație, oricine se poate bucura de o pereche bună de pantofi, îngrijită de un cizmar iscusit.