Interviu cu domnul Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul

În iulie 2012, proprietarul clădirilor, S.C. ROMTAL INVEST S.R.L., a cerut Direcției pentru Cultură a Municipiului București aviz de demolare. Comisia a spus în unanimitate, în iulie 2012, că este împotriva demolării. În octombrie 2012, proprietarul a revenit la comisie, iar comisia, în aceeași componență, și-a schimbat decizia și a spus că pe străduța Christian Tell (zona Amzei) se pot demola casa de la numărul 18, casa de la numărul 16b și clădirea de la numărul 16, aceasta nu în totalitate, păstrându-se un perete. În urma acestei decizii, Direcția a emis, prin același document, avizul de demolare și avizul de construire a unui imobil de șase etaje. Ordinul Arhitecților a comandat un studiu profesorului Nicolae Lascu, iar acesta a demonstrat că imobilele în cauză au valoare de monument istoric. Direcția de Cultură a refuzat să demareze procedura de clasare, motivând că emisese deja avizul de demolare. Adică nu putea să dea înapoi, înțelegem noi. În același fel a răspuns și Ministerul Culturii, prin secretarul de stat, domnul Radu Boroianu.

Încă trei clădiri prea puțin „monumentale“ prin dimensiune au fost puse la pământ pe 12 octombrie, cu avizul PMB.

BDB!: Știți cine este proprietarul actual al casei și al terenului?

Nicușor Dan: Da, este o firmă, S.C. Romtal Invest S.R.L.

BDB!: OAR a depus documentația pentru clasarea clădirilor ca monumente?

N.D.: Da, a depus studii istorice, în 2012, în octombrie. A fost atunci un prim refuz al Direcției pentru Cultură. Argumentul a fost emiterea avizului de demolare. În situația asta, legea spune că poți face o contestație la organul superior, la Ministerul Culturii. Și acolo ministerul trebuia să pună în discuție clasarea, la Comisia Națională a Monumentelor. Dar acesta a refuzat să trimită judecarea contestației la Comisie pe același motiv ca și al Direcției: emiterea anterioară a unui aviz de demolare. Ceea ce este un abuz.

BDB!: Despre vechimea clădirilor ce puteți să ne spuneți?

N.D.: Vechimea clădirilor se apreciază în funcție de planurile generale succesive ale orașului. În cazul acesta nu erau în planul din 1846, în schimb erau în planul din 1895.

BDB!: Casa este unicat în București?

N.D.: Clădirea nu cred că este unicat. „Datorită prezenței pavilionului circular, se poate atribui o valoare de raritate mare.“ Nu este unică, dar este foarte rară. În schimb, PUZ Zone Protejate pentru Zona Amzei face următoarea precizare despre valoarea zonei: „Țesut rezidențial tradițional tipic unicat la nivel internațional, cu un fond construit de valoare arhitecturală ridicată“. Această țesătură urbană este unică la nivel mondial.

BDB!: Primăria Generală, Primăria Sectorului 1, Ministerul Culturii ar fi putut să-și exercite dreptul de preempțiune atunci când a fost scoasă la vânzare casa?

N.D.: Nu, doar dacă ar fi fost în lista monumentelor. În schimb, ei ar fi avut pârghii să oprească demolarea.

BDB!: Ce putem face fiecare dintre noi, dacă nu suntem de acord cu această demolare sau dorim să aflăm mai multe informații, ca simpli cetățeni?

N.D.: Există mai multe niveluri. La nivel general, trebuie consolidate mecanismele de emitere a unor acte. Trebuie ca ședințele Direcției pentru Cultură să fie transparente. Ședințele comisiilor zonale să fie publice, pentru ca fiecare dintre noi să poată interveni încă din momentul în care se dezbate avizul. La fel, trebuie să existe o transparență a autorizațiilor pe site-ul primăriei nu există o listă a acestora, actualizată. De asemenea, este absurd că nu poți să contești în timp util. În situația în care noi am obținut o decizie irevocabilă pe Kiseleff nr. 39, unde instanța a zis că autorizația în baza căreia a fost demolată acea clădire a fost ilegală, noi am încercat înainte de demolare să suspendăm avizul și n-am avut timpul fizic. Trebuie să existe un mecanism, fie să existe un judecător la care să te duci și care în ziua în care primește cererea să-ți spună „suspendăm până la primul termen al procesului“, fie ca decizia asta să o ia Inspectoratul de Stat în Construcții. În orice caz, trebuie să existe un mecanism care să permită prevenirea prejudiciului înainte ca imobilul chiar să fie demolat și să ajungi la primul termen și să ți se spună că nu mai ai obiectul procesului.

BDB!: Un judecător pe zone protejate?

N.D.: Ar ajunge un judecător de serviciu, la Secția de Contencios a Tribunalului București, care să se pronunțe pe cererile de suspendare ale autorizațiilor de desființare. Nu sunt multe, sunt probabil aproximativ 30 într-un an.

BDB!: Și în cazul ăsta, concret, de acum, având în vedere că încă nu știm dacă Sectorul 1 a emis sau nu aviz și că încă nu a început demolarea, ce mai putem face?

N.D.: Singurul lucru care se poate face este ca Prefectul Municipiului București să facă el o acțiune de anulare a autorizației, suspendând autorizația de drept.

BDB!: Putem face presiune sau solicita Prefectului, ca simpli cetățeni, să facă lucrul acesta?

N.D.: Da, sigur. Putem face o cerere, în care să precizăm argumentul pentru care autorizația este ilegală. În cazul acesta, nu are un aviz emis de autoritatea competentă. Prefectul poate depune, teoretic și sâmbăta. Iar din momentul în care acesta pune la poștă cererea către tribunal, îl sună pe inspectorul de serviciu de la Inspectoratul de Stat în construcții și el vine și oprește aici totul.

BDB!: Putem, ca simpli cetățeni, să sunăm la Inspectoratul de Stat în Construcții să cerem informații despre șantierul acesta și să-i solicităm să verifice?

N.D.: Există un inspector de serviciu, dar așa cum interpretează ei legislația, consideră că nu au competențe în a verifica legalitatea. Tocmai aici e problema. Ei au competența să oprească lucrările dacă, în urma verificărilor, constată că nu există autorizație. Această competență o are și poliția locală.

Ca să dea avizul de demolare, ei au avut alte studii istorice, făcute de un lector de la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității București, care spune că se poate demola. Este vorba de domnul lector Valeriu Eugen Drăgan, în studiul din iunie 2012.

BDB!: Studiu care spune că se poate demola pentru că… ?

N.D.: El a bâjbâit. Orice studiu trebuie să se refere la următoarele criterii: raritate, valoare memorial simbolică, valoare istorică și valoare arhitecturală. Studiile celelalte punctau explicit, pe când acesta bâjbâie. Uite ce scrie: „perceperea urbanistică are o valoare nesemnificativă“, „nu a conținut componente specifice“, „programul de arhitectură are o valoare culturală nesemnificativă“, „decorații interioare inexistente“, „decorațiunea exterioară are o valoare culturală mică“. Nu dă calificative pe cele patru criterii. Tocmai ca să justifice că păstrează fațada și demolează ce e înăuntru.

Nota redacției: Cele mai multe dintre clădirile vechi demolate sau lăsate în paragină sunt cumpărate de cetățeni străini, de la foști membri PCR, care le-au primit gratis după ce adevărații proprietari au fost desproprietăriți sau de la oameni aduși cu forța în aceste imobile, în timpul comunismului, pentru exploatarea la maximum a spațiului locativ.