Arcul de Triumf din București este încă un monument ciuntit, o filă de istorie deformată, care nu prezintă interes pentru autoritățile României.
În capitală, în centrul orașului, stă falnic un monument ce amintește și celebrează victoria armatei române în Primul Război Mondial. Este vorba despre Arcul de Triumf și aici regăsim singurele reprezentări ale Regelui Ferdinand Întregitorul și ale Reginei Maria. Merită mult mai multe. România Mare este asociată în mentalul colectiv cu un partid politic și cu Vadim Tudor, ceea ce înseamnă o deformare a memoriei noastre. La fel se întâmplă și cu ultima plăcuță de pe interiorul arcului monumentului: Budapesta. Ea amintea de pătrunderea armatei române în Budapesta, în anul 1919, și eliberarea capitalei ungare de trupele comunistului Bella Kuhn. De ani buni, această plăcuță pur și simplu nu mai există, fiind îndepărtată sau acoperită.
Monumentul a fost construit din granit, după modelul Arcului de Triumf din Paris, iar inaugurarea a avut loc la 1 decembrie 1936. Proiectul a fost realizat de arhitectul Petre Antonescu, care a lucrat alături de o serie de artiști celebri în perioada interbelică: Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constatinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu.
Cele două picioare care sprijină arcada conțin scări interioare ce duc spre terasa monumentului. Arcul de Triumf găzduiește un mic muzeu, deschis doar cu anumite ocazii, și în care găsim câteva expoziții permanente: „Marele Război al Reîntregirii Neamului“, „Heraldica Marilor Familii Boierești“, „Arcul de Triumf în Imagini“ și „Marea Unire de la 1918“.
Din documentele furnizate de PMB am aflat că, în timpul comunismului, Arcul de Triumf a fost și el schilodit de autoritățile vremii, din cauza originii sale monarhice. Textele proclamațiilor Regelui Ferdinand au fost scoase de pe părțile laterale ale construcției, iar portretele Regelui Ferdinand și al Reginei Maria au fost îndepărtate de pe fațada sudică, fiind înlocuite cu niște flori. După 1989, au fost montate două medalioane de bronz ce înfățișează chipurile regilor, înlocuindu-le pe cele originale.
Nu am reușit să elucidăm dispariția plăcuței din imagine. Unii spun că nedreptatea s-a petrecut în anii comunism-stalinismului, prin ’50, alții spun că pe la începutul anilor 2000. Cert este că ea nu se află la locul ei. Există însă mai multe solicitări pentru această reparație morală, dar Primăria Municipiului București și Ministerul Culturii oferă numai promisiuni și amânări. Cele mai recente sunt chiar de anul acesta. Cât de complicat poate fi și ce costuri gigantice poate presupune o astfel de lucrare? Menționăm că Arcul de Triumf a mai trecut prin lucrări de restaurare, recent, iar atunci primăria a uitat să completeze monumentul și să refacă adevărul istoric. Oare nici această construcție nu este suficient de „monumentală“ pentru a prezenta interes?