Și te trezești râzând
Philip Ó Ceaillaigh
Editura Polirom, 2012
Număr de pagini: 195

Philip Ó Ceaillaigh. Scriitor irlandez. A publicat trei volume, Însemnări dintr-un bordel turcesc (Polirom, 2006), Și dulce e lumina (Polirom, 2009), Și te trezești râzând (Polirom, 2012). Din anul 2000 locuiește în București. Poftim? De unde și până unde? Păi, ce vrei să spun? Uite-așa! Omul e un fel de nomad. A trăit în diverse locuri – Anglia, Rusia, Spania, Statele Unite, Georgia, Kosovo. Și ce face Philip ăsta acum? Din câte știu, scrie. Mi-a spus mie, mai plastic, așa, că „ar putea scrie despre orice la nesfârșit, pentru că nimic nu are un sfârșit“. Cam așa cu Philip Ó Ceallaigh. Dacă mai ai un pic de timp, îți povestesc despre cel mai recent volum al său. Un roman. Și te trezești râzând îi zice. OK, hai, până ne-aduce nota de plată. Zi repede!

Așa, cu ce să-ncep… Ziceam că scriitorul nostru nu se-mpacă bine cu drumurile bătătorite. Așa e și Vali, personajul principal al romanului. Scrie scenarii deloc pe placul lui. Trăiește într-un… dar stai să-ți citesc, că aici mi-a plăcut teribil descrierea, mi-am pus și semn. I-auzi: „Într-unul din acele cartiere din anii ’70, o pădure de blocuri identice, construite pentru copiii țăranilor, să se poată bucura de sunetul apei trase la veceu și alte astfel de roade ale muncii socialiste.“ Una peste alta, se-ndrăgostește de Andreea, o femeie care-l frânge încet, dar sigur, cu certuri mărunte, cu grămezi de haine și pantofi și cu o lipsă de umor greu de suportat. Constrâns din toate părțile, Vali își dă seama că viața lui e o glumă tâmpită. Și ăsta e primul pas, nu-i așa? Să-ți dai seama. Vali se desparte, inevitabil, de Andreea. Bea. Visează. Reînvață să meargă. De-aici și până la insinuata salvare nu e decât un pas. Unul mărunt, dacă stăm bine să ne gândim. Stai să-ți mai citesc ceva: „Mintea creează probleme fără sens. Te prinde în capcane în care stai ca o gâscă în sticlă, incapabil să vezi ieșirea. Dar, în realitate, gâștele nu stau în sticle. Tot ce trebuie să faci ca să scapi de problemă este să te trezești. Numai în vise sunt gâște prinse în sticle.“

Așa, și-ar mai fi o chestie. Bucureștiul cel monstruos, cu cutiile lui de beton, cu Casa Poporului, care „umbrește tot orașul, ca o imagine de coșmar“. Nici centrul vechi nu scapă. Moloz, clădiri cu buline roșii, falsitatea noului și a zonelor renovate. Sau cârpite. Un oraș gata să te-nhațe.

Și-atunci? De ce să te trezești râzând? Ei, acuma și tu… Nu ziceai că până ne-aduce nota? Uite-o! Ne vedem luna viitoare!