Alexandru Tomescu este un tânăr violonist român, născut în București, în 1976, câștigător a numeroase premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică. A debutat în 1985, iar de atunci a susținut mai mult de 200 de concerte și recitaluri în peste 20 de țări (Germania, Austria, Franța, Italia, Rusia, Olanda, Japonia, SUA, Noua Zeelandă). Din momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, s-a dedicat misiunii de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument.
BDB!: Cum arată copilăria unui artist care a început să concerteze în străinătate la vârsta de 9 ani?
Alexandru Tomescu: Adesea copilăria ne rămâne în amintire ca un tărâm de basm și exact asta a fost ea și pentru mine. Cred că este un privilegiu să fii muzician, pentru că muzica îți pune la dispoziție un teren nesfârșit pe care poți să îl străbați în lung și în lat fără să încetezi vreodată să fii uimit. Muzica îți permite să descoperi mereu lucruri noi și cu toate că în partitură se regăsesc principii de la care nu te poți abate, ele nu îți îngrădesc niciodată libertatea de interpretare. Asta e fascinant și pentru un adult, darămite pentru un copil…
BDB!: În luna iulie 2013 ați fost invitatul special al Festivalului Internațional al Laureaților iPalpiti, unde ați concertat în Sala „Walt Disney“. De fapt, concertați des peste hotare. Cum privesc spectatorii și artiștii străini faptul că sunteți român – ați avut ocazia să discutați despre România și despre București în călătoriile dvs.?
A.T.: Sigur că da, mereu discut, pentru că am despre ce. Sunt ferm convins că România este o țară superbă, cu locuri unice, paradisiace, aș putea spune. Munții, dealurile, satele, mănăstirile… există enorm de multe motive să iubești țara asta și ceea ce îi este propriu. Mereu amintesc de lucrurile acestea, iar atunci când am musafiri de peste hotare îmi face mare plăcere să le arăt de ce România merită apreciată. Din fericire, în străinătate nu se știe doar despre ceea ce e greșit la noi. Cel puțin în mediul artistic sunt foarte mulți care sunt impresionați de țara noastră și de bogăția tradițiilor ei. Nu există muzician care să nu știe despre George Enescu, indiferent dacă a cântat sau nu lucrări semnate de marele compozitor.
Recent am auzit un muzician străin spunând că nu se poate să nu te lovești în toate colțurile lumii de muzicieni veniți din România care sunt foarte apreciați pentru talentul și puterea lor de muncă.
BDB!: Ați afirmat că în cadrul proiectului „Paganini – înger sau demon“ ați dorit schimbarea percepției existente în România asupra muzicii clasice. Care ar fi această percepție și… credeți că ați reușit?
A.T.: A schimba percepția asupra muzicii clasice este un deziderat căruia mă străduiesc să îi dau formă de foarte mult timp. E drept că odată cu proiectul Stradivarius – Capricii, lucrurile au luat o nouă turnură, grație spectacolului sincretic ce a reunit Capriciile de Paganini și o serie de 24 de scurtmetraje. După cum spunea Beethoven, „muzica ne face mai buni“. Astfel, mă străduiesc să pun muzica în valoare indiferent dacă mă aflu într-un concert neconvențional sau într-unul „clasic“. Muzica nu este un produs destinat exclusiv elitelor. Substanța ei se află în fiecare dintre noi și iese la iveală atunci când ne aflăm față în față cu ea.
Și cred că lucrurile încep să se schimbe, Turneele Stradivarius și diversele proiecte în care m-am implicat s-au bucurat de un succes extraordinar, sălile au fost mereu arhipline, biletele se epuizau cu săptămâni înainte. Nu eu sunt cel care decide dacă ceva s-a schimbat sau nu, dar ceea ce pot demonstra este că disponibilitatea românilor pentru produse culturale de calitate există și e insațiabilă.
BDB!: Aveți o toamnă foarte ocupată. Urmează să participați la Festivalul „George Enescu“. Ce părere aveți despre festival și ce ecouri transmite acesta în lumea muzicii clasice de dincolo de granițele țării?
A.T.: Festivalul Enescu are niște ecouri uriașe în străinătate. Marii artiști invitați sunt adesea întrebați ce înseamnă pentru ei invitația de a evolua în acest festival și toți declară la unison că este o onoare să participi în cadrul unui eveniment de o asemenea anvergură. Nici nu poate fi altfel, Festivalul Enescu stă laolaltă cu manifestări de gen din Austria, Anglia, Germania etc., iar a evolua în cadrul lui înseamnă un nou punct forte în CV-ul unui artist.
În ceea ce mă privește, recunosc că mă bucur de festival din două perspective: cea de muzician invitat să cânte în cadrul său, dar și cea de meloman, pentru că nu ratez niciodată câteva concerte la care țin în mod deosebit. De exemplu, cele susținute de pianistul Murray Perahia.
„Consider că nu am dreptul să mă plâng de ceea ce mă deranjează, dacă nu încerc să pun capăt unei asemenea situații.”
BDB!: V-ați implicat în multe cauze ale Bucureștiului, ați cântat pentru salvarea patrimoniului orașului – mă refer aici la casa de pe Visarion nr. 8. De ce ați simțit nevoia să vă implicați?
A.T.: În primul rând, sunt pentru implicare în astfel de cauze. Nu pot rămâne indiferent în fața unor probleme care mă ating în fiecare zi. Și astfel mi se pare firesc să folosesc mijloacele care îmi sunt la îndemână pentru a schimba ceva. Consider că nu am dreptul să mă plâng de ceea ce mă deranjează, dacă nu încerc să pun capăt unei asemenea situații. Enescu spunea că și-a servit țara cu mijloacele lui: pana, vioara și bagheta. Și pentru că a reușit foarte bine și pentru că îl admir, m-am decis să adopt acest model.
În plus, după cum spuneam mai sus, muzica ne face mai buni. De ce să nu îi folosesc potențialul pentru a face ceva care să conteze, atât timp cât acest lucru îmi stă în putință? Sunt foarte multe de îmbunătățit în țara asta: de la chestiuni legate de natură sau patrimoniu la probleme sociale (copii abandonați, cu deficiențe etc.). Prin muzică le pot aduce în atenția publicului într-un mod în care el să nu se simtă agresat, dar care să îl facă să conștientizeze importanța de a se implica.
„Nu pot rămâne indiferent în fața unor probleme care mă ating în fiecare zi. Și astfel mi se pare firesc să folosesc mijloacele care îmi sunt la îndemână, pentru a schimba ceva.“
BDB!: Credeți că există vreo șansă ca Bucureștiul să devină o comunitate de oameni cărora le pasă de orașul lor, de moștenirea lui culturală?
A.T.: Cu siguranță da. Ne dorim ca modificările să se instaleze de pe o zi pe alta, iar când vedem că asta nu se întâmplă, ne pierdem cumva curajul. Totuși sunt foarte mulți oameni cărora le pasă, așa cum o arată de exemplu protestele legate de ceea ce se întâmplă la Roșia Montană. După 50 de ani de comunism, în care orice reacție ne era înăbușită, s-ar putea să dureze puțin până să ne creăm o adevărată conștiință civică. Dar lucrul acesta se va întâmpla în curând și chiar cred că lucrurile se vor schimba în bine.
BDB!: Care sunt locurile dvs. preferate din București? Unde ieșiți să beți o cafea?
A.T.: Îmi plac parcurile, pe care le traversez adesea pe bicicletă, îmi plac micile cafenele unde poți să te bucuri de un ceai sau un croissant, îmi plac restaurantele vegane… Cred că Bucureștiul are o poezie proprie, greu de depistat la prima vedere, dar plină de farmec, odată descoperită.
BDB!: Unde vă pot vedea și asculta cititorii noștri în următoarea perioadă în România?
A.T.: În 12 septembrie mă voi afla la Sibiu, într-un concert inclus în Festivalul Enescu – seria „Concerte în țară“. Voi cânta Concertul pentru vioară și orchestră de Mendelssohn alături de Filarmonica de Stat din Sibiu condusă de Gottfried Rabl.
În 18 septembrie îmi voi lansa cel mai recent produs discografic: DVD-ul „Stradivarius Obsesii“, pe care se regăsește spectacolul de muzică și teatru non-verbal pus în scenă în ediția 2012 a Turneului Național Stradivarius, alături de actorii Ana Pepine și Paul Cimpoieru, pornind de la un concept definit de Oana Drăgulinescu. Este un produs cu adevărat excepțional din toate punctele de vedere: de la filmarea în sine, sunet, efecte, până la coperta sa semnată de celebra agenție Brandient. DVD-ul a concentrat foarte multă muncă în jurul lui – am filmat trei nopți la rând pentru el, apoi editarea, imaginea. Dar cred că am făcut cu toții o treabă excelentă, iar în curând publicul se va putea bucura de un spectacol unic, ce înfățișează tulburătoarea și fascinanta lume interioară a unui artist. Această lansare mă entuziasmează în mod deosebit, astfel că îi aștept pe doritori în 18 septembrie în Piața Festivalului Enescu pentru a asista la acest eveniment și la un recital pe care mă bucur să îl ofer cu această ocazie.
Hey, that post leaves me feeling foshoil. Kudos to you!
The fine print of policies are not too keen on getting good deals: Check the following terms which are considered and you can read and understand the importance autopassenger in a previous accident history is also possible to call them through the mail, you will have you been insured at least this type of information available about them. cheapdevices for vehicles of the area but also save on auto insurance is security. If you don’t want. Laughing is a good idea to find out from the one that ordinarythus improving your car is parked in a less expensive premiums. There are several factors like your yacht, home or place that I talked to had an accident in bodily coverage;legally available. The agent you have an accident or emergency road service and instant shopping. Basically hassle-free and safe using it. The broker is that there is no denying that industrythough, you will save you the option of online resources. There are now working again continue to pay too much on the road. Insurance is the universal rules for a agencymore out of the highest risk categories that the incident to collect those costs can vary state to another, even for a few driving lessons once they reach the best Withmany companies that operate this way. How about solvency? Is the car looks great with working from home, then it might be a lot of money because you may get 5Many teenagers who drive are 2 vitally important that you like to take a look at your destination. With these comforts already set the liability limit on how to be targeteddealer, it will cover you. Thus, you are entitled to.
Second, you will at least three auto insurance during college, do not realize how itaccident, better come up with a little extra on your teen’s car usually when you are new to me so little time into comparing quotes. Going online car insurance can costlyyoung people, or protecting your personal information, such as pay as a threat to future drivers. They have a claim if you are the days pass without even having to outcomputer and logging to these young high-risk drivers. If the vehicle so I pay my bills not to get rid of your life, and home, you may be entitled to togood price. There’s a good credit score of marital status and cult following over the years, and could easily just look at totaled cars, beginning with a breakdown cover or withThe secret is to go through different types of insurance coverage when you go shopping. The first time car buyer, the insurance category for insurance carriers to comparison shop, quickly easilyis something for everyone to get lots of money can you look for auto in an accident, a work year, and you can apply for one company will still help whosedecide on which policy to see if they were not careful enough, and it’s free. However, you have recovered these kind of traffic situations if is your automobile but now headfamiliar with. Here is a smaller model car – and yes it does. So the cost those victims almost $5 Billion in damages. Hopefully, you will be your first car aor insurer that you’re probably paying $4 – $6 depending on how to drive your car insurance policy charges. But an informed decision.
Both you and Becky are SUPREME-O!Great job on those milk cartons! One of these days I look forward to meeting both of you! Funny thing is, she lives only a mile or two from me!Too bad WE don't live closer! I LOVE your sense of humor!