Stilul art déco a apărut la începutul anilor 1920, la Paris, fiind expresia artistică a încrederii în progresul tehnologic. Fiind un stil eclectic, se exprimă într-o mulțime de forme și culori (și artele plastice și sculptura au făcut parte în acea vreme din acest curent artistic), însă în arhitectură elementele principale sunt renunțarea la decorațiunile încărcate ale stilului eclectic academic francez și art nouveau, liniile aerisite, schematizarea și stilizarea panourilor decorative, utilizarea zidăriei din sticlă, utilizarea motivelor antice egiptene, maya, inca, a vegetației luxuriante a junglelor asiatice, a plajelor exotice, dar mai ales folosirea motivului pachebotului transoceanic (catarg, hublouri, acoperiș tip terasă).
Bucureștiul se mândrește cu una dintre cele mai mari colecții de arhitectură art déco dintre țările acestei zone geografice, moștenire venită din anii 1930. Totuși, stilul art déco românesc diferă de cel din SUA sau Europa occidentală, dovadă fiind că în acea vreme lucrurile se adaptau în bine conform locului, nu se copiau pur și simplu: folosește elemente mediteraneene și chiar motive ale stilului neoromânesc sau modernist.
Casa de față se găsește în zona Dorobanților. După elementele de stil utilizate, estimez că a fost construită la mijlocul anilor 1930. Îmi place foarte mult forma curată a designului, îmi place și terasa ce acoperă intrarea în imobil, dar mai ales casa scărilor ce este adăpostită de un turn de formă cilindrică. Ritmul fațadei este asigurat de cursivitatea balcoanelor și a decorației cu ochiuri de geam, în armonie cu turnul casei scărilor. Catargul ciuntit (fotografia din dreapta) întregea nu demult clădirea, oferindu-i stil, și dădea sens acoperișului plat.
În cazul prezentat, a fost realizată o supraînălțare, cel mai probabil pentru mai mult spațiu. Însă această clădire se află în zona protejată a Bucureștiului, de oraș vechi, deci orice intervenție trebuie să respecte normele corespunzătoare.
Pentru că incomoda supraînălțarea, catargul specific stilului art déco a fost retezat aproape de la bază, ciuntit. De asemenea, tâmplăria nouă este potrivită doar în sensul că nu este de culoare albă.
La o privire atentă vedem că mansarda nu este construită din materiale ușoare, ci se zăresc cărămizi în acel zid. Tot acolo observăm și un „grațios“ furtun, cel mai probabil pentru aparatul de aer condiționat.
Turnul casei scărilor este cilindric, fiind practic cel mai important element de design al acestei case. Balcoanele au fost închise cu același tip de geam termopan utilizat și la mansardă. Pentru consecvență și alegerea unei culori ce imită lemnul, să zicem că este bine ca intenție, dar nu ca fapt în sine, intervenția sluțind volumetria imobilului. Casa a fost proiectată cu balcoane deschise și așa ar fi trebuit să rămână. Câștigul de suprafață utilă și confort termic este minor, distrugând aspectul inițial de un rafinament sublim.
Despre finisările cu spumă la vedere, firele atârnând în devălmășie peste tot și tablourile electrice montate chiar pe fațadă nu mai spun nimic, ele devenind un simbol al improvizațiilor făcute după ureche, de mântuială, în unele cazuri fără ca treaba să fie dusă la bun sfârșit.