Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei nr. 141. Astăzi găzduiește Muzeul Național „George Enescu“ și sediul Uniunii Compozitorilor din România. Monument istoric.
Fiu al arhitectului Dimitrie Berindey (1832‒1884), Ion D. Berindey a studiat arhitectura la Școala de Arte Frumoase din Paris, pe care a absolvit-o în anul 1897. În același an se întorcea în țară. În iunie 1899, Gheorghe Grigore Cantacuzino, pe atunci prim-ministru și ministru de interne, l-a numit pe Ion D. Berindey arhitect-șef al Serviciului Tehnic al Ministerului de Interne, funcție pe care a ocupat-o până în 1901. În anul 1900, a fost însărcinat de C.C. Arion, ministrul educației și al artelor frumoase, să fie profesor la Secția de Arhitectură a Școlii de Belle-Arte din București.
În activitatea de arhitect, un loc important îl ocupă realizarea de locuințe individuale, construite pentru burghezia din acea epocă, dintre care cea mai cunoscută este reședința Gheorghe Grigore Cantacuzino din Calea Victoriei nr. 141, proiectată între anii 1901-1906, autorizată în 1902 și inaugurată în 1906 cu mare fast. Arhitectul Ion D. Berindey a realizat această locuință somptuoasă, fiind ajutat de artiști faimoși în epocă: Nicolae Vermont, Gheorghe D. Mirea și Costin Petrescu (picturile murale), Emil Wilhelm von Becker (sculpturi și ornamentația sculpturală). Construcția eclectică ‒ realizată în stil academist de factură Beaux-Arts ‒ îmbină armonios elemente de stil neobaroc, neorococo, neoclasic francez și Art Nouveau. Cunoscută drept Casa cu Lei, astăzi adăpostește Muzeul Național „George Enescu“ și Uniunea Națională a Compozitorilor din România.
Unele dintre lucrările proiectate de Berindey, cu care se mândrea odinioară Bucureștiul, au fost, din păcate, demolate (casa Grigore Olănescu, hipodromul de la Băneasa, casa George Solacolu din str. Visarion nr. 8, colț cu bd. Lascăr Catargiu).
A proiectat locuințe eclectice (Eraclie Arion, Alexandru Florescu, George Assan, Nicolae Kalinderu, Vasile Urseanu, Toma Stelian, Leopold Gsur), cu elemente neoromânești (casa doctorului Ioan E. Costinescu) sau romantice (vilele Gănescu, Maria Ioanidi, Emil Costinescu), uneori adevărate palate (Castelul de la Florești, la comanda lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, început în 1911, aflat astăzi în ruină). Este autorul imobilelor de raport Sterian (1914, Piața Pache Protopopescu) și Orăscu (1915, str. Franceză nr. 19-21).
Dintre lucrările publice bucureștene, amintim Leagănul „Sf. Ecaterina“ și capela acestuia, Azilul de Infirmi „Regina Elisabeta“ și Palatul Sindicatului Ziariștilor (astăzi, Teatrul Foarte Mic). Realizează monumentalul Palat Administrativ din Iași (astăzi, Palatul Culturii), în stil neogotic, între 1906 și 1925, pe temeliile fostei Curți Domnești. Între anii 1911 și 1922, proiectează numeroase vile din Parcelarea Ioanid sau din vecinătatea acesteia: Maria Ioanidi, C. A. Tănăsescu, Nicolae Iatan-Poenaru, Emil Costinescu, Hugo Staadecker, Gheorghe Stoicescu, Ion Procopiu, Alexandru Tărtășescu, Săbăreanu-Leonida.
Activitatea sa în domeniul urbanismului include proiectul neconcretizat pentru Planul General al orașului București (1904-1906) și planul de aliniere și sistematizare a Craiovei (1914), realizat împreună cu inginerul M. Coleanu. În 1905, este numit inspector general al Expoziției Naționale Jubiliare din Parcul Carol, inaugurate în 1906, pentru care a proiectat Pavilionul Comisiunii Europene a Dunării și Pavilionul Casei Staadecker.
Ion D. Berindey rămâne unul dintre cei mai prolifici și apreciați arhitecți români din primele trei decenii ale secolului al XX-lea.