Decorația primită de orașele
București și Mărașești:
Crucea de Război

În vara lui 1916, Regatul României a intrat în război pentru a elibera Transilvania și Bucovina de sub stăpânirea străină. Basarabia se afla, pe-atunci, în componența Imperiului Rus, aliat al țării noastre în lupta împotriva Imperiilor German și Austro-Ungar. La momentul intrării sale în război, Regatul României avea semnat un tratat de alianță defensivă cu cele două imperii mai sus numite, document parafat cu aproape trei decenii în urmă. Acesta obliga la ajutor militar reciproc în cazul unei agresiuni, iar termenii înțelegerii erau foarte stricți. Timp de doi ani Regatul României a fost neutru, motivând just că nu poate ajuta Austro-Ungaria în războiul pornit împotriva Serbiei, deoarece imperiul a fost inițiatorul conflictului, și că lupta dintre germani și francezi este o consecință ce nu privește interesele sale. În 1916, Regele Ferdinand și Parlamentul hotărăsc să atace tocmai o țară aliată prin tratat, argumentând gestul cu dorința de eliberare a Transilvaniei, pământ românesc, de sub stăpânirea austro-ungară. Întrebarea care se pune este următoarea: a fost îndreptățit acest atac?

Dacă judecăm în termeni ce privesc componența etnică și istorică a Transilvaniei, atunci da, atacul a fost unul îndreptățit. Regatul Ungar, cel care administra Ardealul, ducea o politică de maghiarizare, încercând limitarea drepturilor politice și sociale ale românilor transilvăneni, majoritari în principat. Regatul României, ca exponent al tuturor românilor, avea datoria morală și firească de a ajuta acești români din afara granițelor sale, mai ales că toate încercările diplomatice de-a aduce în discuție statutul defavorizat al etnicilor români s-au lovit de un refuz categoric.

Dacă judecăm în termeni juridici, atunci nu, atacul nu a fost îndreptățit. Conform dreptului internațional ce tocmai începea să se înfiripe, o agresiune a unui stat asupra altuia, în lipsa unei provocări fățișe, era o faptă impardonabilă. Regatul României nu numai că a rupt alianța defensivă pe care o avea cu Austro-Ungaria, dar a și atacat imperiul. Conform temeiului juridic, ceea ce este moral îndreptățit nu înseamnă neapărat că este și legal îndreptățit. Tratatul defensiv de care se rupsese Regatul României s-a activat, iar Imperiul German a declarat război țării noastre, în ajutorul Austro-Ungariei.

Cel mai probabil că, dacă nu ne-am fi aflat în tabăra câștigătoare la sfârșitul războiului, tratatele de pace ulterioare ar fi judecat acțiunea în termeni juridici defavorabili țării noastre. Totuși, armata română a reușit o serie de victorii tactice în vara anului 1917, care au împedicat cucerirea totală a țării, au blocat numeroase divizii germane și austro-ungare pe frontul din Moldova și au oferit răgazul necesar pentru ca ofensiva franceză, britanică și americană din nordul Franței să fie una victorioasă. Ulterior, după încheierea războiului, Republica Franceză, dorind să cinstească eroii din Regatul României, a dispus decorarea a două orașe românești: Mărășești și București.

În anul 1920, pe data de 7 august, Ministerul Afacerilor Externe anunță Consiliul de Miniștri (Guvernul), comunicându-i laconic următoarele: „Avem onoarea a vă trimite aci, alăturat în copie, radiograma Legațiunii noastre dela Paris, numărul 778 din 29 iulie 920, privitoare la decorarea de către guvernul Republicii Franceze a orașului București cu Crucea de Război“. La 21 august sosea și delegația respectivă, care declara că „această decorație, oferită orașului București, se datorează comportării eroice și înaltei ținute morale a populațiunii bucureștene în timpul ocupației dușmane, cât și numeroaselor pierderi în vieți omenești din cauza bombardamentelor și aviației vrăjmașe și a ocupațiunii militare străine“.