E noiembrie. Tot mă străduiesc să găsesc un subiect frumos și interesant despre care aș putea să scriu. Dar toamna nu-i atât de ușor. Cred că e așa fiindcă sunt eu noiembriefobă sau misnoiembriacă. E sezonul în care trebuie să depun un efort mare să mă mai bucur. Chiar din când în când și reușesc, de pildă, când mă plimb și tulbur frunzele colorate de pe jos. Dar și aici, și în Elveția, mereu a fost greu cu tendința asta a mea de a mă retrage de tot în peștera de iarnă să hibernez; desigur, e de vină numele meu.

Am ajuns în zilele trecute la o singură concluzie: varză. Piețele sunt pline de varză, mirosul în bloc e de varză. Varza îmi pare omniprezentă. Categoric se potrivește la figurat. Expresia aceasta explică poate cel mai bine cum mă simt eu în luna asta.

Mai nou am un coleg de apartament, un băiat din Franța, și lui i-am explicat ce înseamnă „varză“. (Mereu mă simt grozav să explic unui alt străin ceva despre România sau limba română). Culmea e că varza în franceză, adică „chou“, n-are conotație negativă, ci invers, el mi-a explicat că e mai ales o expresie pozitivă.

Pornind de la discuția despre traducerea verzei, ajung bineînțeles în limba germană și la „Kohl“. N-am ce să fac, dar singura idee care îmi vine în această legătură este Helmut Kohl. Fostul cancelar al Germaniei, care a deținut acest post politic în primii 16 ani din viața mea. Adică domnul Varză m-a însoțit de la prima mea mișcare pe acest pământ, până la începutul de vârsta mea de maturizare.

Și să nu uit, ca o elvețiancă adevărată, noi denumim această legumă minunată „chabis“ (foarte probabil are aceleași rădăcini lingvistice ca la engleză – „cabbage“). Dacă „povestești chabis“, la noi înseamnă că spui o prostie.

Fraza de încheiere din toată această varză, chou, Kohl, chabis e asta:

Poftă bună!