Vara sanie, iarna car

9 aprilie 2013

car

De noi, de cetățenii de rând, depinde bunăstarea noastră. Cel puțin aceasta este încă o posibilitate pe care ne-o oferă democrația, pe lângă dreptul de vot. Alegerile sunt momentul potrivit doar pentru… alegeri. A ne informa despre candidați, despre acțiunile lor și respectarea (sau nerespectarea) promisiunilor trecute, acestea sunt de făcut, de fapt… între alegeri. Acum e momentul să ne pregătim „carul“ pentru termenele viitoare. Aleșii, fie ei politicieni sau administratori, își fac cum necum treaba pe parcursul mandatului lor: sunt luate hotărâri, se dezbat proiecte, în mod public sau nu, sunt propuse și votate legi. La rândul lor, companiile private își fac treaba, maximizându-și profitul: își investesc fondurile în proiecte imobiliare și de infrastructură, produse noi sosesc fără întrerupere pe piață, indiferent de nevoile reale sau de cât de mult cunoaștem despre ele. În acest timp noi, cetățenii, oare ne facem treaba, ne îndeplinim mandatul? Și de fapt, în ce constă acest mandat?

Propun să ne gândim că noi, cetățenii, avem următoarele responsabilități, pe lângă drepturi:

  1. să ne informăm serios despre ce se întâmplă în jurul nostru;
  2. să verificăm dacă realitatea corespunde nevoilor și dorințelor noastre;
  3. să ne exprimăm aceste nevoi și dorințe;
  4. să întreprindem acțiuni concrete necesare prin care realitatea, nevoile și dorințele să devină totuna.

Acțiunile societății civile sunt de cele mai multe ori benevole, dar voluntariatul este încă un subiect controversat și nu are un loc al lui în lista preocupărilor de zi cu zi ale cetățeanului român. Iată două exemple de percepție:

E timp pierdut.“ Dar există o serie de exemple de acțiuni civice de succes. Ca și societatea în general, civismul se maturizează și el.

Am votat niște oameni, să-și facă treaba, că de-asta sunt plătiți.“ Așa cum observăm cu ochiul liber, din păcate „treaba“ depășește cu mult și putința, și competența lor. În lipsa unei școli de administrație și a reînnoirii clasei politice în 23 de ani, este nerealist să ne așteptăm ca toate soluțiile să vină de la politicieni și birocrați.

Căutând bine, ne putem găsi fiecare domenii de interes la care putem contribui prin experiența noastră sau pentru că ne plac și dorim să le promovăm. Sunt multe subiecte de abordat, este destul de făcut pentru toată lumea! Eu zic să ne ascultăm vocea interioară: ne ghidează ea spre domeniul și forma de acțiune care ni se potrivește. Iar la capătul efortului, când ne găsim răpuși de oboseala unei activități desfășurate fără a fi plătiți, dar fericiți că am realizat „ceva“, în zâmbetul insului din oglindă vom vedea că am atins o stare: bucuria. Bucuria pentru o acțiune, bucuria de a fi contribuit, bucuria de a fi cine suntem.

Mai jos găsiți patru exemple de acțiune.

1. Răspunderea reprezentanților aleși

Cum stăm
Aleșii nu sunt cu adevărat trași la răspundere față de promisiunile făcute în timpul alegerilor, nici față de activitatea derulată în timpul mandatului. Rareori sunt aleși pe baza performanțelor realizate deja și prea des pe baza apartenenței la un partid sau din ignoranță față de candidații alternativi, adesea independenți.

Ce piste există
www.alesiivoteaza.ro este un site informativ prin care se pot urmări câțiva indicatori ai activității parlamentarilor și senatorilor: prezență la ședințele Parlamentului, inițiative legislative, votul emis în ședință etc. www.cineceapromis.ro este un site unde pot fi înregistrate și urmărite promisiunile făcute în campanie.

Ce ar prinde bine
Metode de evaluare a competenței și a realizărilor aleșilor. O platformă de prezentare a independenților care activează cu mult înainte de alegeri, dar care în lipsa fondurilor de partid, rămân puțin cunoscuți și puțin apreciați.

Administrații de resort
Agenția națională de integritate: 037.206.98.69 sau www.integritate.eu
www.senat.ro – pagina web a Senatului
www.cdep.ro – pagina web a Camerei Deputaților

2. Participare civică

Cum stăm
Mai bine. Din ce în ce mai mulți cetățeni își asumă răspunderea de a crea schimbările pe care și le doresc în spațiul în care trăiesc. Grupuri de inițiativă civică, cum ar fi GIC Lacul Tei și GIC Callatis Drumul Taberei, sunt acțiuni de cartier care au produs schimbările de care comunitatea avea nevoie.

Ce piste există
Programul PAS propus de către asociația CeRe este un serviciu permanent de asistență, pe care îl prezintă așa: „ori de câte ori te gândești să te înhami la o campanie prin care să participi la luarea deciziilor care afectează comunitatea ta ‒ fie ea un cartier, un sat sau comunitatea șahiștilor ‒ și ai nevoie de sprijin, ne poți contacta la numărul de telefon 031.105.07.55, persoană de contact: Lavinia Chiburte sau pe adresa de e-mail: pas@ce-re.ro“.

3. Transport public de calitate

Cum stăm
În București, nu este oferită prioritate transportului public, ci celui personal. Sunt sacrificate astfel sănătatea bucureștenilor, prin poluare excesivă, și șansele capitalei de a beneficia de o urbanizare modernă, centrată pe cetățeni, nu pe mașini.

Ce piste există
Asociația Concept Urban împreună cu SimPlus Invest S.R.L. propun gratuit www.transporturban.ro, un calculator pentru traseele în rețelele publice de transport. Furnizează situația exactă a stațiilor, durata călătoriei, numărul de stații și de kilometri.

Ce ar prinde bine
Benzi dedicate transportului public în întreg orașul. Radare automate pentru aplicarea amenzilor în cazul nerespectării benzilor dedicate. Indicatoare de punctualitate. Indicatoare de sosire în stație a mijlocului de transport.

Administrații de resort
Metrorex ‒ 021.319.36.01 și 021.336.00.90 sau www.metrorex.ro. Site-ul a introdus recent un calculator simplificat de rută cu metroul, care include și corespondențele cu RATB-ul. RATB ‒ 021 9391 sau www.ratb.ro, care propune o hartă statică a traseelor de transport urban.

4. Transport urban cu bicicleta

Cum stăm
„Bucureștiul este codaș și în privința utilizării bicicletei ca alternativă la transportul cu automobilul personal. Rata cu care bucureștenii circulă cu bicicleta la muncă este de doar 0,7% (comparativ cu 59,5% în Copenhaga sau 45,6% în Amsterdam)“, conform studiului comparativ publicat de asociația Ecopolis.

Ce piste există
Asociațiile Optar, Bate șaua să priceapă iapa sau Comunitatea Bicicliștilor din București sunt printre cele mai active în informarea publicului și colaborarea eficientă cu autoritățile de resort în soluționarea acestei probleme.

Ce ar prinde bine
Piste amplasate pe carosabil, dedicate transportului cu bicicleta.

Administrații de resort
Administrația Străzilor București, 021.315.12.19 sau www.aspmb.ro/admcirculatie.html.

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.