Dance a Playful Body

Dance a Playful Body nu este un spectacol de dans
Dance a Playful Body este un spectacol despre un corp ce se expune
Dance a Playful Body este un spectacol despre un corp cameleon
Dance a Playful Body nu este un spectacol frumos
Dance a Playful Body este un spectacol curajos
Dance a Playful Body este un spectacol intim

Andreea Novac, coregraf

Dance a Playful Body se naște din nevoia întâlnirii și comunicării la un nivel diferit a creatorilor săi cu lumea care îi înconjoară și moare printr-o licitație publică despre ideile și viețile lor. Bonus: un corp gol bine împachetat. Gratis.

István Téglás, performer

Arta contemporană și publicul larg

„Lumina din noi și nu întunericul e cea care ne sperie adesea, iar atunci când permitem acelei lumini să strălucească, îi inspirăm și pe alții să facă la fel“

Marianne Williamson

Arta contemporană este, pentru mine, acel loc unde te poți reinventa, unde nu există vreo graniță, pentru că nu există vreun manual după ale cărui reguli să te ghidezi, ori vreo unitate de măsură. Orice poate produce artă contemporană, oricine poate deveni artist contemporan, orice poate purta numele de artă contemporană, chiar dacă îl vom numi diferit.

Când am creat Kein Applaus für Scheiße împreună cu Florentina Holzinger, am simțit nevoia să depășim mediul prezent în spectacolele noastre anterioare, iar acest fapt a rămas cu noi. Sunt fericit să văd artiști contemporani care devin prezenți din ce în ce mai mult în ceea ce numim „cultură de masă“. Marina Abramovic este criticată de foarte multă lume, dar recunosc că nu prea îmi pasă nici măcar de creația în sine pe care o prezintă, ceea ce mă interesează e faptul că această doamnă a reușit să se infiltreze în perimetrul culturii pop.

Ce înseamnă de fapt ceea ce face ea? Nu este o coincidență faptul că a ajuns în atenția unui public atât de larg. Este de apreciat efortul de a-ți face creația înțeleasă de atât de multă lume: să găsești o modalitate să îți prezinți creația, astfel încât să găsești foarte multe căi de acces prin care oamenii să ajungă la tine… și invers. Cred că există o formă de smerenie în dorința de a crea ceva care să se adreseze cât mai multor spectatori și mă bucur să văd din ce în ce mai mulți artiști contemporani găsind modalități de a sparge zidul micii comunități al acelei arte apreciate doar de o mână de oameni.

Am văzut în revista Vogue Hommes un dansator din compania lui Jan Fabre, am auzit vedete din industria pop sau porno intitulându-se artiști și venind cu inițiativa de a șterge limitele ce separă formele de expresie. Îmi dă încredere gândul că există posibilitatea ca arta contemporană să fie scoasă din obscuritatea în care se află adesea și pusă într-o lumină în care ar putea deveni un reper pentru mulți oameni.

Arta contemporană ‒ câmp al explorărilor

Când suntem confruntați cu întrebarea „Ce este dansul contemporan?“, refuzăm să facem vreo afirmație legată de bazele sale estetice. I-am putea răspunde astfel cuiva care nu are nicio cunoștință în domeniu: „Dansul contemporan se petrece atunci când cineva se rostogolește pe podea“ sau „Adesea dansul contemporan este dans atunci când nu folosește muzică“. Astfel de afirmații le-ar crea celor care nu sunt familiarizați cu domeniul niște tipuri de asocieri care i-ar conduce spre înțelegerea fenomenului. Dar preferăm să nu le rostim. Refuzăm să asociem dansul contemporan cu acea formă de estetică emanată de domeniul său.

Nu vrem ca dansul contemporan să prezinte o tehnică anume sau un set de reguli prin care este abordată mișcarea. Credem că el este mai degrabă o formă de interogație, de explorare, de discurs, prin care mișcarea este dezvoltată ca modalitate critică, artistică sau politică. Credem, de asemenea, că dansul contemporan este, prin excelență, un câmp artistic transnațional, în care oamenii se pot întâlni să lucreze și să colaboreze în pofida diferențelor culturale și de limbaj.

Piesa pe care o prezentăm în cadrul der|die|dans se numește WE și se referă la ceea ce înseamnă să fii spectator, la dinamica de grup; este o piesă despre reprezentare și despre cum alegem (sau nu) să ne prezentăm celorlalți. Cine dansează de fapt în WE sunt gândurile publicului, este o coregrafie a gândurilor.

Publicul este artistul, dansatorul este publicul. Rolul spectatorului este tematizat, acesta devenind protagonist prin faptul că i se permite oricui să se observe în actul privirii și al gândirii. Relația creată astfel despre propria imagine și despre modul în care cineva se arată celorlalți nu este confortabilă dar reprezintă o provocare. WE face posibil ca ceea ce este ascuns să devină vizibil, iar râsul colectiv se naște când primim această șansă de a ne vedea pe noi și pe ceilalți într-o nouă lumină.

Dansul ca dizlocare a memoriei

Sunt artist contemporan. De ceva vreme mă întreb ce înseamnă de fapt termenul „contemporan“, ce forță pot să simt încă în acest cuvânt. Simt că am moștenit acest termen și că trebuie să îi aduc propria mea infuzie de viață. Dansul contemporan este ancorat în prezent și se joacă mereu cu acest prezent, el trebuie să împingă prezentul spre mai departe, să se bucure de el, să îl interogheze, să îl provoace, să îl facă realmente să fie prezent.

Cred că a lucra cu corpul și mișcarea devine din ce în ce mai important. În această lume marcată de tehnologie, cuvântul, scris sau vorbit, este considerat principalul instrument de comunicare. Pe de altă parte, nu am putea rosti o vorbă dacă nu am avea un corp, nu am putea scrie un cuvânt la calculator, nu am putea vorbi cu nimeni la telefon, nimic nu s-ar putea în absența corpului. În dansul contemporan, corpul reprezintă obiectul cercetării. Această formă de artă la care mă refer este o lume în care nu este resimțită nevoia de a vorbi.

Proiectul Come Back, pe care îl voi prezenta la București, este ultima parte dintr-o „trilogie a baletului“ pe care am creat-o și care este formată din SPITZE, Rising Swan și Come Back. Punctul de start al piesei Come Back a fost reprezentat de interesul meu de a fora adânc pentru a detecta forțe neutilizate încă și de a descoperi în corpuri mișcări revoluționare.

În Come Back, cinci foști dansatori de balet se întorc pe scenă la ceva vreme după ce s-au retras din activitate. Împreună cu mine, au petrecut un an, implicați într-o formă de arheologie futuristă. Bazându-se pe ierarhia și pe tehnica strictă ce au fost cândva a doua natură a lor, scopul nu a fost acela de a declanșa o retrospectivă nostalgică, ci de a ne propulsa într-o formă de hazard a viitorului: ce forță mobilizatoare poate fi descoperită acum și aici în aceste corpuri „disciplinate“ care s-au transformat de-a lungul timpului? În timp ce generația ’68 schimba societatea, ei se antrenau la bară în sala de balet. Ca artiști retrași, ei și-au găsit acum, printr-o autoironie radicală, propria mișcare revoluționară.

Vernisaj dorner|dani|dans

Orașul și corpul

dorner|dani|dans aduce împreună expoziția de fotografie pe print Bodies in urban spaces a coregrafului, dansatorului și regizorului vienez Willi Dorner și o instalație realizată pe baza fotografiilor lui Dani Ioniță din proiectul Dancing Bucharest – Human Playful Bodies.

Vernisajul expoziției va avea loc luni, 9 septembrie, ora 19:00, la Teatrul Odeon, cu participarea specială a patru dansatori ce vor face o punte între dans și orașul în care trăiesc.

Vor dansa despre București: Ioana Marchidan, István Téglás, Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu.

Am început cu fotografia de dans la spectacole. Nefiind un fotograf de studio, nu eram foarte mulțumit de fundalul negru și uniform, care nu dădea individualitate capturilor și aveam senzația că toate sunt la fel. Totul s-a schimbat când am mutat scena în spațiul urban, iar frumusețea și eleganța dansatorilor au început sa înnobileze orașul. Atunci am simțit că fotografiile/clipurile divorțează de banal, capătă valoare și încep să intre în memoria colectivă. Un oraș viu, spontan, cu arhitectura și geometria lui, oferă inspirație creatoare și plăcere.

Dani Ioniță

Dans și sens în lumea de azi

Austrian Dance Days, eveniment ce va avea loc între 1-3 octombrie la București, creează o punte între lumea culturală din România și dansul contemporan din Austria și, în plus, aduce în lumină o întrebare importantă: de ce e nevoie dans? Ce importanță au corpurile care simt nevoia sa aducă prin ele un mesaj?

Mersul nostru cotidian e parte din natura noastră. Ne deplasăm în spațiu și știm că timpul trece prin noi, cu noi, peste noi. Ceea ce uităm adesea e faptul că această trecere își scrie propria odisee în corpurile noastre. Dacă acceptăm să conștientizăm mai puternic semnificația acestui adevăr, dacă vom locui puțin mai aproape de ideea de corp, vom înțelege de ce este important dansul: pentru că el transformă corpul din simplu martor și obiect al trecerii timpului într-un loc unde se deschid semnificații, în sălaș al unor mesaje ce ne ajută să ne redefinim ca oameni.

Artiști importanți, precum Doris Uhlich, Amanda Piña și Daniel Zimmermann, Vincent Riebeek și Florentina Holzinger, vor aduce în fața publicului din România spectacole în care sensul corpului în dansul contemporan va fi interogat din perspective diferite, semnificația artei de azi va fi prezentată în aspectele sale problematice, de la relația dintre public și artist, până la importanța memoriei, a gândului, a efemerității ce marchează atât corpul cotidian cât și corpul angrenat în dans.

Expoziția semnată de artiștii Willi Dorner și Dani Ioniță, ce va prefața evenimentul, va integra, prin tema sa, corpul în contextul semnificațiilor urbane. Prezența dansatorilor (István Téglás, Andrea Gavriliu, Ioana Marchidan și Ștefan Lupu) la vernisaj ne va confrunta cu o nouă dimensiune a corpului: corpul nostru civil–urban poate fi contrapunctat de un corp care dansează în inima orașului, de un corp care generează sensuri în plin context citadin, de un corp care, dincolo de mișcarea monotonă ce și-a uitat scopul real, poate descoperi o întreagă poezie urbană, ce emană din corp și se întoarce în corp.

Prin evenimentele pe care le propune, Austrian Dance Days răspunde la o întrebare esențială: e nevoie de dans contemporan? Răspunsul este afirmativ pentru un motiv clar: dansul ne întoarce în proximitatea sensurilor corpului, în acel loc de unde putem să începem să ne redefinim.

Invitație la dans

În perioada 1-3 octombrie 2013, Forumul Cultural Austriac prezintă, în colaborare cu sponsorul principal Petrom, a doua ediție a festivalului de dans contemporan austriac Austrian Dance Days București.

Seria de evenimente numită der|die|dans reunește sub numele dorner|dani|dans expoziția de fotografie pe print Bodies in urban spaces a coregrafului, dansatorului și regizorului vienez Willi Dorner și o instalație realizată pe baza fotografiilor lui Dani Ioniță din proiectul Dancing Bucharest, cu participarea specială, la vernisaj, a artiștilor și dansatorilor români Ioana Marchidan, István Téglás, Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu, precum și patru seri de performance în teatrul bucureștean Odeon și în Club Control.

În străinătate, Austria este asociată în primul rând cu laturile sale culturale. Misiunea forumurilor culturale austriece constă în actualizarea acestei imagini bazate pe o tradiție culturală bogată și în prezentarea unei Austrii contemporane inovatoare și creative. În ultimii cincisprezece ani, scena culturală vieneză a fost revoluționată tot mai mult printr-o mișcare complexă de dans și performance, Viena devenind astfel un nou centru european al dansului și un oraș cu o nouă identitate culturală. Astfel, der|die|dans va aduce la București o selecție reprezentativă de producții aplaudate pe plan internațional.

Dansatorii de balet profesioniști își pregătesc de obicei retragerea la treizeci de ani. În piesa Come Back, coregrafa Doris Ulrich aduce pe scenă cinci foști balerini ai Operei de Stat din Viena cu vârsta cuprinsă între 56 și 70 de ani. În timp ce alții participau la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 la demonstrații și happening-uri, ei exersau de dimineața până seara ca elevi ai școlii de balet. Timpul liber era un concept necunoscut pentru acești tineri. Come Back le oferă șansa de a recupera timpul pierdut și de a fi niște tineri rebeli, cel puțin pe scenă. Dansatorii își vor dezlănțui forța care încă le mai definește corpurile într-un flux de mișcări libere, pentru ei neobișnuite, printre altele pe muzica legendelor punk de la Sex Pistols. O tinerețe a bătrâneții care fascinează.

Performance-ul WE, în regia coreografei Amanda Piña și a regizorului și artistului vizual Daniel Zimmermann, îi transformă pe spectatori în actori prin proiecția pe scenă a imaginii lor în oglindă, jucându-se astfel cu umor, empatie și fler dramaturgic cu conceptele de recunoaștere, identificare și tipizare.

Piesa de deschidere a ediției de anul acesta a festivalului vienez imagetanz în teatrul brut ‒ Kein Applaus für Scheiße (rom. „Nu aplaudați la prostii”) a laureatei cu premiul Prix Jardin d’Europe, Florentina Holzinger, în colaborare cu Vincent Riebeek ‒ s-a bucurat de un fenomenal succes internațional. Piesa tematizează lupta tinerilor artiști pentru atenția publicului și metodele fără limite de a o câștiga, acestea variind de la virtuozitate remarcabilă la diletantism intenționat, fiind lipsite de orice inhibiție a secrețiilor corporale. Categoric nerecomandat spiritelor sensibile. Controversă cu profunzime!

Evenimentului se va încheia cu finisajul expoziției dorner|dani|dans prin Dance a Playful Body, de Andreea Novac, cu István Téglás.

Ne bucurăm să vă avem ca oaspeți!