Cartierul Floreasca, forfota pentru distrugerea unui monument istoric

3 martie 2016

Bucureștiul confirmă și a confirmat și în trecut că dispune de o bogăție ilustră atunci când vine vorba de cultură urbanistică și bijuterii arhitecturale. Sistematic, orașul a oferit repere și valori de peisagistică, mostre de urbanizare, de la cel mai mic nivel la coloși ce înghit linia cerului. Din păcate, Capitala României suferă, începând cu trecerea de anii 89, de o acută lipsă de interes față de valorile culturale și patrimoniile urbanistice. Recent, locuitorii cartierului Floreasca și-au manifestat nemulțumirea față de decizia de aprobare a Consiliului General al Municipiului București cu privire la PUZ-ul pentru zona Floreasca referitor la demararea unui proiect de construire a patru turnuri de birouri, respectiv locuințe. Nemulțumirea locuitorilor din Floreasca vine și ca urmare a existenței în zonă a Halelor Ford, clădire clasificată drept monument istoric. Incluse în acest teren Halele Ford au fost ridicate între anii 1935 și 1936 cu ajutorul și coordonarea inginerilor de structură Dumitru Marcu și Nicoale Gane.

Ford 1

Persoanele care își au domiciliul în zona Floreasca solicită Consiliul General al Municipiului București detalii cu referire la decizia de prelungire a PUZ-ului zonei. Mai exact, aceștia doresc să știe următoarele:

- Cum s-a determinat statistic nevoia de implementare a măsurilor de trafic impuse rutiere și mai ales pietonale?
- Unde sunt cercetările și statisticile sociologice din care să afle cine vrea să meargă pe jos, pe unde și de ce nu o face în prezent?
- Unde sunt informațiile legate de traficul autoturismelor și simulările legate de creșterea traficului în zonă în condițiile creșterii fondului imobiliar privat și de birouri? Cine garantează absența ambuteiajelor sau a faptului că oamenii vor renunță la mașini?

Pentru demararea unei acțiuni de conștientizare Grupul de Inițiativă Floreasca a înaintat o petiție prin care solicită soliționarea acestei probleme.

Petiția poate fi accesată la linkul https://grupulfloreasca.wordpress.com/2014/01/14/manifest-pentru-cartierul-floreasca/

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.