Aprilie. 18-26 aprilie, datele între care se desfășoară unul dintre cele mai importante evenimente sportive din România. Încă nu știți despre ce eveniment este vorba? Ei bine, este vorba despre turneul de tenis BRD Năstase-Țiriac Trophy, splendoare pe zgura bucureșteană din categoria ATP 250, dotat cu premii în valoare de 426.605 €.
Arenele BNR din Parcul cu Platani al istoricului cartier Cotroceni, devin, astfel, scena pe care defilează cu mândrie, an de an, unele dintre cele mai valoroase și spectaculoase stele ale tenisului mondial, sportul alb care a fascinat dintotdeauna prin eleganța și aparenta lui simplitate, dar care a uimit prin atleții desăvârșiți pe care i-a generat și prin nivelul din ce în ce mai ridicat și mai apropiat de râvnita perfecțiune, odată cu scurgerea nisipului din clepsidra timpului.
Asemeni vinului, în anii ce s-au succedat, turneul bucureștean a devenit din ce în ce mai bun și mai puternic, reunind jucători desăvârșiti. Însă, acest an a fost unul cu totul special, deoarece a marcat încununarea a două decenii de perfomanță tenisiStică pe plaiurile mioritice, ocazie pe care nu o puteam lăsa să treacă neremarcată și căreia îi dedicăm acest articol.
Deși primele zile au fost friguroase, primăvara arătându-și din belșug capriciile, publicul sosit la Arene nu s-a sfiit în a admira măiestria sportivilor, care au reușit să surprindă, din ce în ce mai mult, prin execuțiile lor îndelung muncite, încărcate de finețe și talent.
Din fericire, odată cu avansarea în fazele superioare ale competiției, chiar și soarele și-a făcut apariția, conturând atmosfera ideală pentru meciuri de mare intensitate și calitate. Oaspeții de top, care și-au făcut o obișnuință din a ne vizita și a ne încânta cu bucuria și dăruirea lor pentru acest sport, au făcut din această competiție o adevărată sărbătoare.
I-am putut vedea la București pe uimitorului francez Gilles Simon, de 3 ori campion în 2007, 2008 și 2012, pe magnificul și charismaticul său compatriot Gael Monfils, pe determinatul ceh Lukas Rosol, campion în anul 2013, pe gladiatorul sârb Yanko Tipsarevic, pe efervescentul cipriot Marcos Baghdatis, pe impetuosul rus Mikhail Youzhny , pe uriașul croat Ivo Karlovic, precum și pe două dintre tinerele speranțe ale circuitului ATP, croatul de 18 ani ,Borna Coric și cehul de 21 de ani, Jiri Vesely. Insă, dintre toți jucătorii participanți în această competiție, oare cine era mai potrivit să adjudece trofeul, dacă nu un spaniol, zgurist prin excepție, Guillermo Garcia-Lopez? După o finală pierdută în 2013, în fața cehului Lukas Rosol, pe care l-a învins anul acesta în sferturi de finală într-un duel al nervilor, spaniolul de 31 de ani a reușit să își treacă în palmares primul trofeu la București și al doilea al anului, declarându-se fan al acestui minunat turneu și promitând revenirea și în 2016.
Este important de menționat faptul că, dintre cei 32 de jucători înscriși pe tabloul de calificări, care s-au luptat pentru a prinde un loc pe tabloul principal, nu mai puțin de 10 au fost reprezentanți ai țării noastre, printre care și Adrian Ungur, iar Marius Copil a prins un loc pe tabloul principal de simplu datorită unui wildcard oferit de către organizatori.
În proba de dublu a turneului, s-au aliniat la start echipe titrate, România fiind reprezentată și la acest nivel de doi dintre cei mai valoroși jucători ai clasamentului ATP de dublu, Horia Tecău, care face pereche cu olandezul Jean-Julien Royer și Florin Mergea, care face pereche cu indianul Rohan Bopana. Din păcate, o accidentare l-a forțat pe Horia Tecău să se retragă din competiție, neputându-și apăra titlul cucerit în 2014 alături de partenerul său, titlu pe care l-a adjudecat și în 2013, alături de belarusul Max Mirnyi, precum și în 2012, alături de suedezul Robert Lindstedt.
Elementul-surpriză al turneului și dovada faptului că tenisul românesc încă poate produce performanță, a fost perechea eminamente românească, care i-a reunit pentru prima dată pe Marius Copil și pe Adrian Ungur, aceștia reușind să își adjudece titlul, într-o manieră total neașteptată, purtați fiind pe valul victoriei de publicul entuziasmat. Spectaculoșii noștri compatrioți au trecut cu usurință de perechi sudate, cu istoric și clasament bun în competițiile de acest gen, dovedind că au multe de arătat.
Insă, această incursiune în ediția cu numărul 20 a turneului BRD Năstase-Țiriac Trophy nu este despre învinși și învingători, nici despre o înșiruire de rezultate ale unei întreceri sportive, sau despre o evaluare statistică a unui an încărcat de turnee. Această incursiune, ca și ediția din acest an, este despre autodeterminare, muncă asiduă, dăruire, spirit de luptă și dorința de a depăși orice obstacol. Toate aceste calități au putut fi văzute din plin, atât la jucători, cât și la toți cei care au făcut posibilă desfășurarea acestei competiții, de la copiii de mingi, arbitrii de linie, arbitrii de scaun, supervizori, organizatori și sponsori.
Cum putem să le mulțumim? Eu zic să le mulțumim prin a ne îndrepta atenția către acest sport minunat, prin a veni la tenis, indiferent de numele competiției, prin a le aprecia efortul și prin a descoperi și întreține frumusețea acestui sport unic prin complexitatea sa. Veniți la tenis, merită!