De la începutul acestui an școlar, câteva sute de elevi bucureșteni au privilegiul de a se instrui într-un subiect mai rar abordat la școală: patrimoniul. Demersul este cu atât mai remarcabil cu cât se adresează unui nivel precoce, respectiv claselor III-V. Inițiativa se datorează Adrianei Scripcariu, istoric de artă, care, cu migală și dăruire, a plămădit primul manual școlar dedicat acestei învățături: „Patrimoniu Cultural. Județul Ilfov“. De-a lungul celor 19 lecții, autoarea deapănă o poveste vie a regiunii: oameni, locuri, meșteșuguri, vorbe din bătrâni se împletesc scoțând la iveală, pe înțelesul copiilor, (re)cunoștințe și sensuri.

Manualul urmează șirul sărbătorilor și prezintă datini, explicații de vocabular și descrieri ale monumentelor semnificative ale județului. Evocată de mai multe ori, harta Ilfovului ilustrează legătura dintre locuri și locuitori, dintre câmpia, pădurile și râurile regiunii și așezămintele și îndeletnicirile pe care acestea le-au favorizat. Numeroase obiective turistice sunt presărate în tot Ilfovul, dar cei doritori de excursii urbane pot culege doar elementele proprii patrimoniului capitalei. Un astfel de exemplu este Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, unde pot fi admirate Tezaurul de la Herăstrău sau Zeița de la Vidra. „Drumul printre frumuseți“ propus de autoare este îmbogățit de jocuri, îndemnuri la observație și propuneri creative care, de-a lungul capitolelor captivează cititorii. Din dorința sa de mamă de a completa cunoștințele celor cinci copii ai săi, s-a născut întâi cartea „Prima mea carte despre lut“ (Editura Piscu, 2008).

A urmat fondarea Școlii Agatonia, care, sub deviza „Patrimoniu pentru copii“, constituie un admirabil proiect de educație prin patrimoniu propus comunității satului Piscu, a cărui școală de stat a fost desființată. Pe lângă programul educativ oficial, Școala Agatonia organizează ateliere de olărit pe roată, linogravură, pictură de icoane pe sticlă, fier forjat, mozaic și țesătorie la război vertical, primind și grupuri din afara școlii. Adriana Scripcariu a observat necontenit cât de natural rezonează copiii față de „frumosul nemincinos“, remarcând cum pot fi ei îndrumați să privească și să prețuiască frumosul care îi înconjoară și îi poate învăța ceva despre ei înșiși.

Descoperind acest manual, m-am bucurat precum în fața unei lăzi de zestre: voi putea, la îndemnul autoarei și cu ajutorul ei, „să intru printr-o ușă mică, într-o grădină mare“ și să transmit la rându-mi copiilor mei moștenirea: „patrimoniul, această comoară care nu poate trăi decât prin dragostea noastră“.