În 1936, Ella Negruzzi a inițiat Frontul Feminin, organizație care își propunea mobilizarea femeilor și implicarea lor la toate nivelurile vieții sociale și politice.
Numele Ellei Negruzzi, cu siguranță, vă este cunoscut. Măcar cel de familie. Da, are legătură cu acel Negruzzi pe care l-ați studiat la școală (mai știți Alexandru Lăpușneanul?). Costache Negruzzi, unul dintre puținii scriitori pașoptiști a căror operă mai rezistă și azi, a fost bunicul Ellei Negruzzi. Tatăl ei a fost scriitorul Leon Negruzzi, iar unchiul, care a și crescut-o după moartea timpurie a tatălui, a fost Iacob Negruzzi, membru fondator al Societății „Junimea“ și intelectual de prim rang al vremii sale, de două ori președinte al Academiei Române.
O familie ilustră a României, prin urmare, în care se năștea, la 1876, Elena. S-ar putea spune, judecând după standardele de azi, că Ella venise pe lume sub o stea norocoasă și că avea totul la picioare. La nașterea ei, bunicul său, Costache Negruzzi, fusese deja primar al Iașiului, deputat, iar în 1866, la înființarea Societății Academice Române, precursoarea Academiei de azi, fusese numit membru al acesteia. La momentul la care Ella a terminat Facultatea de Drept din Iași și a făcut cerere de înscriere în Barou, în 1914, unchiul și tatăl ei adoptiv, Iacob, încheiase deja un mandat ca președinte al Academiei Române. Cine și ce i-ar fi stat în cale Ellei?
Simplu. Faptul că era femeie. În România, la acea dată, toți avocații erau bărbați. Toți. Și se spune că atunci când au aflat despre cererea ei de intrare în barou, avocații din Baroul Iași au fost scandalizați de idee. Să nu uităm că vorbim de o societate în care, cu doar trei decenii înainte, unul dintre cei mai iluștri intelectuali ai acestui neam, Titu Maiorescu, pusese într-o conferință despre rolul femeii în societate întrebarea: „Cum am putea să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică?“ Ați ghicit, despre femei era vorba. Ce-a făcut Ella? S-a bătut. A dat Baroul Iași în judecată, a făcut trei cereri de înscriere la examenul de intrare în avocatură și, după șase ani de procese, a câștigat dreptul de a intra în concurs și a devenit membră a Baroului Ilfov.
De aici încolo, după ce o pățise pe pielea ei, Ella a devenit o luptătoare pentru drepturile femeilor, punând accentul pe educație, pe dreptul la muncă și pe drepturile civile, în special dreptul de vot. Cum după constituția din 1923 femeile române au obținut dreptul de vot și de a fi alese, s-a înscris în Partidul Național Țărănesc și, în 1929, a fost aleasă consilier local în București, alături de alte feministe precum Alexandrina Cantacuzino și Calypso Botez. Activitatea lor în Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeilor Române a avut un rol decisiv, la începutul secolului XX, în îmbunătățirea situației sociale a femeilor din țara noastră.