Și artiștii fac școală

16 noiembrie 2013

Ce au în comun Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Ștefan Luchian și Dimitrie Paciurea? Bun, bun, au fost artiști români, dar ce altceva? Când vedem, prin muzee din străinătate, operele lui Brâncuși ori ale lui Brauner, ne vine în minte, celor mai mulți dintre noi, cuvântul „geniu“. Dar geniul nu e de ajuns. Și-așa ajungem și la răspunsul căutat: școala. În cazul acesta, Școala de Belle Arte, cum s-a numit ea la începuturi – în prezent, Universitatea Națională de Arte, care împlinește, în 2014, 150 de ani de la înființare. Toți cei patru artiști enumerați la început au studiat la această prestigioasă instituție de învățământ.

Tinerii studenți muncesc în atelierele prin care au trecut Theodor Aman, Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Jean Al. Steriadi, Camil Ressu, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Karl Storck, Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Ion Jalea, Zoe Baicoianu, Mac (Mihai Filip) Constantinescu, Alexandru Tzigara Samurcaș, Ion Frunzetti și mulți alții.

Tinerii studenți muncesc în atelierele prin care au trecut Theodor Aman, Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Jean Al. Steriadi, Camil Ressu, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Karl Storck, Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Ion Jalea, Zoe Baicoianu, Mac (Mihai Filip) Constantinescu, Alexandru Tzigara Samurcaș, Ion Frunzetti și mulți alții.

Pe 25 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții UNArte au anunțat câteva dintre numeroasele evenimente pe care le pregătesc pentru aniversarea a 150 de ani de la fondarea școlii românești de arte. Dintre acestea, menționăm: expoziția absolvenților UNArte, la Muzeul Național de Artă, în perioada mai – septembrie 2014, ce va reuni lucrări semnate de Brâncuși, Victor Brauner, Theodor Aman, Ioan Andreescu, Ștefan Luchian, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Dimitrie Paciurea; editarea unui catalog aniversar, în 1500 de exemplare, care se va lansa în ianuarie; o expoziție a universităților de artă din Balcani (Sofia, Salonic, Belgrad, Skopje, Zagreb ș.a.), găzduită de Parlamentul României, între 1 și 20 iunie; expoziția studenților actuali ai UNArte la sălile Dalles; un simpozion sub egida Academiei Române, precum și mai multe proiecte mici, în colaborare cu galeriile de artă bucureștene.

Dar astăzi „arte frumoase“ nu mai înseamnă doar pictură și sculptură, ca în vremea fondatorilor învățământului superior artistic românesc, Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu. Între evenimentele aniversare ale UNArte se vor număra și o expoziție de artă decorativă, una de modă și una de design, design vestimentar, ceramică și sticlă.

Prin urmare, stați cu ochii pe site-ul universității și pe presă, pentru că se anunță o adevărată sărbătoare a artelor!

Foto: UNArte

Un comentariu

  1. 25 mai 2016 at 11:40

    10Te1bre&#82h7;s no time frame on stuff like this. It tends to depend on whether or not the Marines need to beef up it ranks or not. Right now, it’s pulling back so the armed forces get pickier and provide fewer waivers.

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.