Interviu cu domnul Gheorghe Florescu

Gheorghe Florescu este autorul cunoscutei cărți „Confesiunile unui cafegiu“. Și-a petrecut viața în jurul cafelei, învățând de la cel mai bun în domeniu din acea vreme, însuși furnizorul Casei Regale. Astăzi, domnul Florescu, cafegiul, își dedică viața pasiunii lui pentru cafea, cărților și familiei.

Cafelele domnului Florescu au la bază rețete vechi de 500 de ani

BDB!: Ați avut ocazia să stați de vorbă cu atâtea personalități ale vremii, precum Toma Caragiu, Amza Pellea, Radu Beligan. Cum erau? Acum mai aveți în jurul dvs. astfel de oameni?

Gheorghe Florescu: Sunt probleme culturale diferite, în lumea lui Lucian Boia și în lumea lui Năstase, de exemplu. Este vorba tot de intelectuali, dar diferiți, fiecare cu lumea lui. Nu poți discuta despre o lume fără să o cunoști. Ca să cunoști ce este în iad, trebuie neapărat să ajungi acolo, altfel îți dai cu presupusul. Bineînțeles că toată lumea se sperie că în iad este un cazan mare cu smoală fierbinte, unde toți păcătoșii ard. Dar sunt și oameni avantajați, aceștia sunt fochiștii. Ei pun lemne pe foc. Dacă păcatele mele nu mă recomandă cumva să ajung în rai la Sfântul Petru, unde sunt pregătit să-i servesc cea mai bună cafea, sper ca măcar pe păcătoșii din iad să-i pot servi cu o cafea cât mai bună. Și să fiu fochist, măcar să pun lemne pe foc.

BDB!: Credeți că marile realizări îi rezervă omului automat un loc în iad?

Oamenii mai greșesc, dar important este să nu-l mânii pe Dumnezeu.

G.F.: Oamenii mai greșesc, dar important este să nu-l mânii pe Dumnezeu. Probabil asta este și recomandarea tuturor părinților către copiii lor. Prima poruncă este să nu ucizi, dar, din păcate, istoria omenirii se bazează foarte mult pe crimă. De altfel, chiar Balzac, un mare consumator de cafea, spunea că la baza oricărei mari averi se află o crimă. Iar eu cred că este adevărat. Nu poți să strângi o avere mare dacă nu faci un lucru grav, care încalcă normele morale cele mai elementare. Trebuie să calci peste cadavre, așa s-au făcut marile averi ale lumii.

BDB!: Mai țineți legătura cu actori, scriitori, așa cum o făceați în trecut, când aceste persoane vă călcau constant pragul prăvăliei?

G.F.: Când eram eu mai tânăr, acești oameni erau în prim-plan, apăreau la teatru, la televizor, îi vedeai tot timpul. Acum alte valori sunt promovate.

BDB!: Ce părere aveți despre elitele românești contemporane? Credeți că mai există un asemenea grup de oameni în ziua de azi?

G.F.: Sper să existe un astfel de grup de oameni, în niciun caz un singur om nu poate face nimic. Un mare om al istoriei, Gingis-Han, s-a gândit cum să asigure un trai comod și îmbelșugat familiei sale și neamului nomad de mongoli. Iar pentru asta a explicat în fața unor șefi de trib cum o ramură se poate rupe imediat, dar un mănunchi de ramuri nu. Asta înseamnă unitate. A reușit să îi unifice pe toți în jurul unei idei: bunăstarea întregului neam și cucerirea lumii. Teritoriul cucerit de el a fost de trei ori mai mare decât al lui Alexandru cel Mare. Din meritele lui organizatorice s-au inspirat și alte imperii.

BDB!: Și cafeaua a avut vreun rol în istorie?

G.F.: Cum să nu! În jurul anului 1220, Gingis-Han cucerește China, iar aici se întâlnește prima dată cu bobul de cafea. Istoria cafelei începe cu marele împărat Gingis-Han. Cafeaua a fost descoperită în secolul al IX-lea în Etiopia, în localitatea Kaffa, de unde îi vine și numele.

Un rol esențial în descoperirea cafelei îl are și Soliman Magnificul.

Un rol esențial în descoperirea cafelei îl are și Soliman Magnificul. În anul 1530, la Damasc, un armean născut la poalele muntelui Ararat deschide primul magazin de preparare și desfacere către publicul larg a cafelei. Acest armean ajunge la curtea otomană și se împrietenește cu șeful eunucilor, care era pe atunci al treilea om în stat ca putere. Soliman începe să bea această licoare împreună cu sultana lui favorită. Sultanul avea ibricul lui și făcea personal cafeaua, pe care o bea în fiecare zi împreună cu sultana, ba chiar i-o ducea la pat.

BDB!: Ce obicei frumos, unul dintre multele obiceiuri pierdute în zilele noastre.

G.F.: Întrebarea care se pune este: În România cine mai duce cafeaua soției la pat? Vă spun tot eu! Mugur Isărescu. Dânsul își cunoaște soția încă de la grădiniță și sunt împreună tot de atunci. Mărturisirea este autentică, chiar din gura domniei sale. În opinia mea, el este un om serios, care ar putea să conducă această cetate, țara noastră. A fost aici pe 5 februarie 2011 și am stat de vorbă vreo două ore, ceea ce este enorm, având în vedere că vorbim despre guvernatorul Băncii Naționale a României. Așa se întâmplă încă de pe vremea lui Soliman, la cafea pui lumea la cale. Și ultimele cuvinte ale domnului guvernator au fost: „Atenție, Florescule, la arierate!“

La domnul Florescu găsiți cafele din întreaga lume

BDB!: Cum era Bucureștiul tinereții dvs.?

G.F.: Despre Bucureștiul meu de altădată puteți citi în amănunt în cartea mea, „Confesiunile unui cafegiu“. Este un oraș pe care îl iubesc. Sunt un fiu al acestui oraș și îi rămân fidel. Este un oraș deosebit, superb, care așteaptă doar o contribuție financiară.

BDB!: Cum ați reușit să construiți un loc atât de pitoresc chiar în inima capitalei, aproape de Piața Rosetti?

G.F.: Am avut această idee, această dorință, totul începe cu o dorință. Vizionarii nu își fac iluzii și de aceea nu au decepții. Am avut viziunea să îmi fac un templu al cafelei și l-am realizat. Nu există un asemenea loc nicăieri în Europa. Aici puteți găsi primele zece cafele ale lumii. Oricine poate veni aici, în Piața Rosetti, și să bea cea mai bună cafea din lume. Și la un preț convenabil.

BDB!: Da, am observat că prețurile sunt pentru toate buzunarele. Dar mai știu oamenii din ziua de azi să bea cafea?

G.F.: Da, sigur, de știut, știu! Totul este să vrea.

BDB!: Ce le recomandați oamenilor pentru a bea o cafea pe îndelete, fără grabă?

G.F.: Le pot recomanda rețeta unei cafele perfecte la ibric. Este rețeta lui Soliman Magnificul. Se măsoară cu ceașca în care se bea cafeaua apa, care se pune în ibric. Se pune zahărul la început în apă, câte o linguriță rasă de zahăr, și se dă la fiert. Când apa este călduță, atunci se pune cafeaua, două lingurițe pline cu vârf la o ceașcă. Se fierbe, iar la sfârșit se ia un vârf de linguriță de cafea și se presară peste lichid, ca o ploaie. Aceea dă toată aroma cafelei.