RMGC face legea în România. Noi ce spunem?

30 august 2013

miting_civic_rosia_montana

Duminică, la ora 17:00, sunt anunțate în toată țara, inclusiv în București, proteste față de proiectul de lege propus de Guvernul României privind „unele măsuri aferente exploatării auro-argintifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea activităților miniere în România”.

 

Ce spun organizațiile de mediu

Organizațiile de mediu o consideră însă o lege cu dedicație pentru *RMGC, o adevărată lege a distrugerii Roșiei Montane.

Ce schimbări aduce proiectul:

  • Proiectul minier, deși este privat în proporție de 80%, este declarat de interes național.

  • Compania minieră (RMGC) va realiza exproprierile localnicilor care nu vor să-și vândă proprietățile. Cu alte cuvinte, un privat expropriază alți privați în numele statului român.

  • RMGC poate deveni proprietarul sau concesionarul oricărui imobil necesar exploatării miniere asupra căruia statul român deține un drept de proprietate publică sau privată – în numai 45 de zile de la depunerea unei solicitări formale, fără nicio dezbatere sau decizie locală și fără nicio licitație publică.

  • RMGC poate reloca monumente ale naturii (!!!) existente în cadrul perimetrului proiectului minier.

  • Perimetrul licenței RMGC nu are limite fixe. Agenția Națională de Resurse Minerale are obligația de a-l reconfigura oricând la cererea RMGC, în afara oricărei proceduri de reglementare.

 

Ce spune Academia Română

Academia Română s-a pronunțat de mai multe ori împotriva proiectului de exploatare minieră propus de RMGC, inclusiv printr-un raport extins, realizat de mai multe institute ale Academiei, în 2006.

Câteva date din comunicatul din 2010 al Academiei Române:

  • „în practica internațională se folosește (mai ales la exploatarea petrolului dar și a mineralelor, inclusiv aur) așa-numitul „contract de împărțire a producției” (Production Sharing Agreement), mult mai favorabil statului decât concesionarea preconizată (…). Potrivit acestui tip de contract, după acoperirea cheltuielilor de investiție și operare, PRODUCȚIA ESTE ÎMPĂRȚITĂ între stat și investitor (revenind statului până la 80% și 20% firmei).”

  • „Considerăm că exploatarea aurului din Munții Apuseni ar putea fi luată în considerare în următoarele condiții:

    1. Dacă exploatarea s-ar face în galerii și nu în carieră deschisă. Astfel s-ar evita mutilarea mediului, strămutarea populației, distrugerea unei localități și a vestigiilor arheologice etc.

    2. Dacă relația dintre stat și investitor s-ar baza pe procedura CONTRACTULUI DE ÎMPĂRȚIRE A PRODUCȚIEI și nu pe concesionare.

    3. Dacă în locul tehnologiei bazate pe cianură s-ar folosi o tehnologie fără acest reactiv. Există în prezent și asemenea tehnologii, încă puțin folosite, dar imperative în cazul unor zone dens populate.”

 

Ce spune Guvernul

Guvernul a aprobat Proiectul de Lege care, potrivit procedurii va trebui adoptat de Parlamentul României. Principalele măsuri propuse în proiectul de lege sunt: transferarea în etape, cu titlu gratuit, de la RMGC către acționarul minoritar controlat de statul român a unei cote de 5,69% din capitalul social al companiei private; creșterea redevenței cu 2%, cu opțiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură; investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea și revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecția mediului și eliminarea poluării istorice; declararea proiectului ca fiind de utilitate publică și de interes național deosebit; modificarea unor acte normative privitoare la exproprieri, autorizații de construcție etc.

Conform planului de afaceri al acționarului majoritar, implementarea și desfășurarea exploatării va duce la crearea a 2300 de locuri de muncă în faza de construcție și 900 locuri de muncă în faza de operare.

Document de presă: www.gov.ro

 

*RMGC = Roșia Montană Gold Corporation

 

Lista orașelor unde s-au anunțat proteste

Toate protestele se vor desfășura duminică, 1 septembrie, marea majoritate începând cu ora 17:00.

Orașe din țară:

  • Roșia Montană 
  • Alba Iulia: Cinema Dacia, ora 17:00
  • Arad: Piața Avram Iancu, ora 17:00
  • Baia Mare: Statuia Ostașului Român, ora 17:00
  • Bârlad: Piața Sf. Ilie, ora 17:00
  • Bistrița: Piața Centrală, ora 17:00
  • Brașov: Prefectură, ora 17:00
  • București: Piața Universității, ora 17:00
  • Cluj: Piața Unirii, ora 17:00
  • Constanța: Platoul prefecturii, ora 17:00
  • Craiova: Piața Mihai Viteazul, ora 17:00
  • Deva: Piața Victoriei, ora 17:00
  • Dorohoi: Centru, la statuie, ora 17:00
  • Galați: Prefectură, ora 10:00
  • Gheorghieni 
  • Iași: Piața Unirii, ora 17:00
  • Oradea: statuia lui Mihai Viteazul, ora 17:00
  • Piatra Neamț: Prefectură, ora 17:00
  • Pitești: Piața Vasile Milea, ora 17:00
  • Ploiești: Piața Toma Socolescu, ora 17:00
  • Satu Mare: Piața 25 Octombrie, ora 17:00
  • Sibiu: Piața Mare, în fața primăriei, ora 17:00
  • Sfăntu Gheorghe: Parcul Elisabeta, ora 17:00
  • Târgu Mureș: Ceasul cu flori, ora 17:00
  • Timișoara: Piața Operei, ora 17:00

Orașe din afara țării:

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.