Cinema Favorit, din nou în cărțile Primăriei

31 ianuarie 2014

Astăzi pe adresa redacției am primit o veste bună din Drumul Taberei.

Ieri, 30.01.2014, la Primăria Sectorului 6 a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local în care s-a aprobat bugetul consolidat de venituri și cheltuieli al Sectorului 6, al Municipiului București, pe anul 2014.

Cinematograful Favorit este din nou în cărțile Primăriei, pentru anul 2014. Din bugetul consolidat de venituri și cheltuieli al Sectorului 6, al Municipiului București, pe anul 2014, a fost alocată suma de 2 milioane lei pentru consolidare, extindere și modernizare, inclusiv consultanță, a Cinematografului Favorit.

Petiția adresată autorităților locale a fost citită de către Domnul Consilier Manuel Avramescu, care totodată a răspuns tuturor întrebărilor, formulate în petiție, de către Grupul Inițiativa Favorit.

Până la data de 31.07.2014, Primăria trebuie să clarifice situația juridică a Cinematografului Favorit, pentru a putea să înceapă procedura de organizare a licitației pentru atribuirea contractului de lucrări. Termenul a fost dat de către Curtea de Conturi, în urma unui audit efectuat în anul 2013 la Primăria Sectorului 6. În cazul în care Primăria Sectorului 6 nu preia clădirea de la RADEF România Film până la data menționată, aceasta va trebui să returneze banii, deja cheltuiți, pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic.

În data de 7.02.2014 se preconizează că va avea loc prima întâlnire de lucru între Comisia Consiliului Local Sector 6 de analiză și verificare în vederea elaborării planului de management pentru “Centrul Cultural European Favorit”, reprezentanți ai Grupului Inițiativa Favorit și alți factori interesați.

De asemenea, dl. Consilier Manuel Avramescu a solicitat Executivului să trimită în scris răspuns la solicitările grupului privind:

  1. Copie a raportului Curții de Conturi din care reiese, conform celor spuse de către autoritățile locale, că nu se poate face o investiție într-o clădire care nu este în proprietatea Primăriei Sectorului 6;
  2. Copie după documentul care s-a înaintat la RADEF și care nu a fost semnat de acesta, în vederea obținerii unei soluții/unui acord pentru consolidarea, extinderea și modernizarea cinematografului Favorit.

Grupul „Inițiativa Favorit” este un grup de inițiativă cetățenească, format din oameni obișnuiți din cartierul Drumul Taberei – zona Favorit, care s-au hotărât să contribuie la îmbunatățirea traiului din această zonă. Grupul de inițiativă a luat naștere în luna mai 2010 cu sprijinul Centrului de Resurse pentru participare publică – CeRe.

Grupul „Inițiativa Favorit”

Persoane de contact:

  • Valeriu Ionescu, tel: 0744 310 128;
  • Liliana Serediuc, tel: 0723.649.432;
  • Marilena Trică, tel 0721.840.750.

E-mail: initiativa.favorit@gmail.com
Blog: initiativafavorit.blogspot.ro
Facebook: www.facebook.com/initiativafavorit

Un comentariu

  1. Carmen
    31 ianuarie 2014 at 19:40

    Felicitari si success pentru Favorit!

    Am si eu o propunere: va rog sa comparati cele scrise aici:
    http://www.ps2.ro/www/ps2/stiri/1908/ORA-09.00-–-miercuri,-29-ianuarie–Comandament-de-deszăpezire-la-Primăria-Sectorului-2
    cu realitatea din teren :(

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.