Sunt multe ingrediente care, adunate, combinate și amestecate, fac rețeta unui eveniment. Invitații, organizatorii, locul în care se desfășoară, publicul, formatul întâlnirii, chiar și sponsorii. Una era Festivalul „Zile și nopți de literatură” de la Neptun, un fel de tabără a scriitorilor la malul mării, de unde transmitea câte un ziarist știri publicațiilor de la București, alta e FILIT-ul ieșean, în care scriitorii au descins ei înșiși în mijlocul cititorilor, fie în centrul orașului, fie în licee și facultăți.

Și, desigur, alta e FILB, un festival, cum îi spun chiar „părinții lui”, … „de buzunar”. Mic și simpatic, hrănit cu energie de trei optimiști, Oana Boca, Bogdan Alexandru Stănescu și Vasile Ernu. Ei știu cam tot ce mișcă în literatura de pe mapamond și reușesc să aducă în fiecare an la București atât nume majore, cât și autori în plină afirmare din diverse colțuri ale lumii: au fost invitați, de-a lungul celor 6 ediții, Will Self, Jonathan Coe, Zeruya Shalev, dar și Jose Luis Peixoto, Zahar Prilepin, Attila Bartis, Georgi Gospodinov, Kei Miller. Marea Britanie, Israel, Portugalia, Rusia, Bulgaria, Jamaica…

Dar nume majore vin și la alte festivaluri. Care să fie oare condimentul secret? Posibil să fie atmosfera. La Clubul Țăranului (de la MȚR) e chiar atmosferă de club. Oamenii stau la mese sau pe bănci, beau o cană de vin fiert, fumează o țigară (zic și eu așa, dar să știți că nu încurajez fumatul!) și ascultă o dezbatere sau poate, mai exact spus, o discuție, între niște scriitori de foarte bună calitate, mai află un cancan, mai pun o întrebare la final… FILB e prietenos, acesta e cuvântul. Ai senzația că oamenii ăia de pe scenă sunt prietenii tăi și că-ți dezvăluie ție cutare detaliu din viața lor. De exemplu aseară, în seara 1 a FILB, Sarah Dunant, autoare a unei monumentale cărți despre familia Borgia (Sânge și splendoare, Humanitas), a povestit cum în tinerețe a fost hostess la un club de noapte în Japonia, episod care a făcut deliciul celor aflați în sală. Sau Zeruya Shalev, despre momentul când s-a apucat de scris proză: lucra ca editor, se descurca greu cu banii și a mers la șeful ei să-i ceară o mărire de salariu, că ea nu mai poate așa, iar șeful i-a spus fără alte comentarii că e concediată. N-a concediat-o, deoarece și ea avea o veste, era însărcinată, și atunci, în perioada de sarcină, a început să scrie la primul ei roman.

Povești, povești… Dar astea dau savoare întâlnirilor și apropie cititorii de scriitori, transformându-i pe aceștia din urmă din „ființe de hârtie”, cum ar zice Mario Vargas Llosa, în oameni în carne și oase.

Îmi place FILB pentru că e ca o șuetă cu mari scriitori. O șuetă la tine acasă.